Panorama

„Breakfast at Tiffany’s” a devenit realitate

Publicat de Eugenia Popescu
Magazinul de bijuterii din New York Tiffany’s & Co a deschis vineri o cafenea „Blue Box Cafe” în cadrul magazinului din Manhattan.

Cumpărătorii de pe Fifth Avenue pot comanda acum micul dejun la Tiffany’s, la 56 de ani de când filmul „Breakfast at Tiffany’s”( Mic dejun la Tiffany) a făcut popular faimosul magazin de bijuterii din New York, scrie BBC.com.

Deschiderea Blue Box Cafe vine după faimoasa scena din film în care actrița Audrey Hepburn ia o gustare în timp ce privea o vitrină pe Fifth Avenue. Dar spre deosebire de personajul Holly Golightly, cumpărătorii pot lua masa în magazin.

Restaurantul, care va servi mâncare americană, se află la etajul patru și are vedere la Central Park.
„Decorul este la fel de primitoar pe cât este mâncarea de inspirată, servind clienți care au visat mereu să ia un mic dejun la Tiffany’s”, a declarat compania într-un comunicat de presă.

Cafeneaua este decorată în culoarea „albastru”- semnătura firmei, iar la acelaşi etaj se afla și un magazin de obiecte de decor cu noua colecție de accesorii de la Tiffany’s, incluzând o cutie de 1.000 de dolari din argint.

Micul dejun și masa de prânz sunt de 29 $ și respectiv 39 $, cu câte două feluri fiecare.
Cafeneaua funcţionează pe modelul primul venit primul servit și în ziua deschiderii a fost rezervată complet.
Filmul „Micul dejun la Tiffany’s” se bazează pe o nuvelă a lui Truman Capote despre o fată de la ţară care se mută la New York și se alătură înaltei societății.
Filmul a câștigat premiul pentru cel mai bun cantec original la Premiile Academiei din 1961 pentru „Moon River”, iar Audrey Hepburn a fost nominalizată, de asemenea, pentru cea mai bună actriță pentru rolul său în film.

Lasa un comentariu