Opinii Stiinta & Cultura

Alexandru Mironov: De la Spiru Haret la David Attenborough (trecând prin mintea lui Solomon Marcus) + Ion Oase 1 şi Vasile Oase 2

Publicat de Contributori

Am fost, cu ani în urmă, martorul unei scene zguduitoare: lângă năsălia pe care zăcea un unchi al meu, fost învăţător în Basarabia şi Oltenia, a apărut ca din neant, în apartamentul bucureştean în care unchiul meu îşi încheiase viaţa, un preot bătrân, bătrân, care aproape ne-a ignorat pe cei câţiva membri ai familiei, s-a dus direct la catafalc şi a îngânat un fel de rugăciune: Ţii tu minte, Fane, cum am construit noi amândoi şcoala din Drochia, îţi aminteşti de balul pe care l-am dat cu învăţătorii la Căminul Cultural, spre bucuria părinţilor şi a elevilor pe care îi creşteam, cu minţile şi inimile noastre de români tineri?… Erau, învăţătorul care pleca şi preotul care apăruse de nicăieri, exemple ale unui binom de intelectuali pe care îl inventase uriaşul ministru al Învăţământului din România începutului de secol XX, matematicianul Spiru Haret, atunci când s-a pornit să civilizeze ţara. Cu acest binom, cu această mişcare genială continuată şi după moartea sa, Spiru Haret a câştigat bătălia cu întunericul şi putem spune că, la aproape 120 de ani de la trecerea lui în alt univers, România este o ţară integral dusă la şcoală, generaţie după generaţie… Anii au trecut, guvernele – şi cele dintre războaiele mondiale şi cele din perioada comunistă – au continuat şi au dezvoltat moştenirea haretiană. S-a format un uriaş corp didactic, s-au construit zeci de mii de şcoli, copiii României au mers la şcoala primară, la gimnaziu, la liceu, la facultate. Clasa dascălilor devenise o mare putere în stat iar maşinăria, mecanismul şcolii funcţiona rezonabil, apărat de legi care protejau Viitorul.

… Dar veacul înaintase – despre al XX-lea secol vobesc – şi societatea românească a fost martora unui fenomen neaşteptat: şcoala haretiană se închidea, ca o fortăreaţă, an după an, între zidurile clasei. Deşi apăruse tranzistorul, se construiseră primele computere, omul ajunsese pe Lună – şcoala lui Spiru Haret a rămas ca pe vremea lui Spiru Haret.

Un ministru inovator, vorbesc despre Mircea Maliţa, încearcă unele schimbări – dar şcoala rezistă, creşte în valoare dar nu acceptă nici o transformare. În jurul milioanelor de elevi şi al părinţilor lor funcţionează foarte bine excepţionala instituţie care este Radio România şi cu bune emisiuni, Televiziunea Publică. Şcoala le ignoră, refuzând mâna întinsă de puzderia de mijloace de comunicare, chiar şi după 1989, când zeci de posturi îşi trimit glas şi imagine în eter. Intră în peisaj computerele, Internetul se strecoară în lumea elevilor şi chiar clasa dascălilor începe să înţeleagă că societatea umană se schimbă cu o viteză fantastică şi că şcoala noastră nu ţine pasul cu explozia informaţională, ba chiar, în mare, o refuză. Rămânem astfel în urmă faţă de Occident, dar şi faţă de rapid schimbătoarea şcoală a Asiei, ambele acceptând că, în graficul evoluţiei sale, societatea secolului al XX-lea a avut trei momente de singularitate: cărţile lui Isaac Asimov (SF), cărţile şi serialele TV ale lui Carl Sagan, cel care scoate savanţii din turnul lor de fildeş, şi capodopera de cultură pop numită „Star Trek”, care la fiecare nou episod – şi a avut peste 720 – aduna în lume un miliard de spectatori. Nu şi în România, unde cărţile de imaginaţie ştiinţifică pătrundeau mai greu, având de înfruntat edituri îndrăgostite fatal de literatura clasică şi bine crescută; iar producţiile TV care puneau umărul serios la schimbarea lumii au ajuns la televiziunea noastră abia după 1989.

Câţiva luptători se aflau totuşi pe baricadele Noului. Ca un gladiator în arenă, înţeleptul Solomon Marcus, matematician genial şi voce a raţiunii, vorbea despre „şcoala de plăcere”. Revista „Ştiinţă şi Tehică”, mass-medium combativ, se afla pe câmpul de bătălie cu morile de vânt, înverşunată să-şi deschidă cât mai larg ferestrele către veacul care bătea la uşă. Tehnologiile câştigă teren: Tabla neagră şi creta au devenit pe ici pe colo tablă electronică, computerul a străpuns zidurile opace ale Ministerul Educaţiei – dar mediul de viaţă şi învăţare a rămas, în mare, neschimbat. Partidul Părinţilor a încercat să mişte lucrurile în afara şcolii. Un program început acum patru decenii la Radio Craiova, în colaborare cu cenaclul SF „Henri Coandă”, a devenit mişcarea „Ştiinţă şi Imaginaţie”, cu mii, zeci de mii de fani. Pe Internet au apărut mari radio-tele-profesori, explicând cum ticăie de fapt maşinăria lumii. S-au înfiinţat muzee vii, care scot copiii din încremeirea clasei, Muzeul „Grigore Antipa” din Bucureşti, de pildă, sau Muzeul Tehnicii Populare din Dumbrava Sibiului, sau superbul „Experimentarium” din Timişoara. Şcolile de vară, de tip „Atlantykron” sau „Cangurul” sau “Metamorfoze” sau „Origini” s-au răspândit ca o molimă sănătoasă peste zilele de vacanţă ale elevilor, studenţilor şi dascălilor români. Au apărut şcoli mobile, care oferă conferenţiari de mare valoare şi spectacol taberelor unde copiii şi tinerii pot să-şi antreneze continuu mintea pentru a fi în contact cu lumea, această lume în continuă mişcare. Pe Internet, în special pe You Tube, pe canalele televiziunilor educaţionale ale lumii, s-au afirmat tele-clase de mare spectacol, unde dascăli de uriaş talent găsesc cuvintele şi imaginile potrivite pentru marile întâmplări din ştiinţa lumii. De la „mecanica socială” şi deciziile vizionare ale lui Spiru Haret până la extraordinarele telelecţii de Geologie, Botanică, Zoologie, Ecologie ale lui David Attenborough s-au scurs douăsprezece decenii. Despre Spiru Haret, uriaşul Nicolae Iorga spunea parlamentarilor vremii: „Când îi pronunţaţi numele, ridicaţi-vă în picioare!”. Pe scenaristul, scriitorul, realizatorul TV David Attenborough, regina Marii Brianii l-a înnobilat: Sir David Attenborough. Cu show-ul adăpostit la sfârşit de septembrie de bijuteria socială care este Biblioteca Naţională a României, noi am dorit să vă spunem că Domnul Trandafir al lui Sadoveanu, oriunde s-ar afla el, în orice mare colegiu centenar sau în orice comună din Ţara Moţilor, trebuie să fie atent la ceasul lumii. Face tic-tac, tic-tac, cu acceleraţie mereu crescândă, şi, dacă nu ne împotrivim Entropiei, nu numai că înşelăm aşteptările întemeietorului de Şcoală care a fost Spiru Haret, dar riscăm să pierdem şi ultimele vagoane ale trenului care goneşte spre progres.

Îmi doresc, Doamnelor şi Domnilor, ca în echipajele celor care vor cuteza să colonizeze şi să terraformeze planeta Marte să se afle şi strănepoţi de-ai lui Spiru Haret, duşi de spiritul lui Solomon Marcus la şcoala de astăzi a lui David Attenborough.

Ce s-a întâmplat la Sci-Fi Fest este deja istorie, mă rog, un mic crâmpei din istoria educaţiei româneşti. În paginile publicaţiei noastre, veţi da peste ecouri de la această mare „chermeză” la care au participat mii de oameni, elevi, studenţi, membri ai elitelor ţării. Scriitori cu trecere la public şi cercetători cu experienţă şi operă s-au înfrăţit în faţa publicului şi a standurilor pe care mustea Noul-cel-perpetuu, care permanent trebuie povestit. Pe marea scenă a Bibliotecii, au apărut câţiva scriitori care au fost pentru câteva ceasuri vedetele show-ului. Dar a ieşit în public şi pila Vasilescu Carpen, în faţa posterelor care o reprezentau profesorul Văierean a vorbit publicului despre această ciudăţenie tehnică încărcată de mister, construită de un fizician oltean parcă pentru a contrazice principiul II al termodinamicii, poate cel mai încărcat de parfum capitol al Fizicii. De la Cluj-Napoca, directoarea Muzeului de Istorie a Transilvaniei, distinsa doamnă Viorica Crişan a trimis la Bibliotecă celebrele tăbliţe de la Tărtăria, în primul lor tur al ţării (senzaţionale, dacă se va dovedi că scrijeliturile de pe feţele lor reprezintă literele unui prim alfabet al civilizaţiei Sapiens!…). Dar momentul de vârf, după părerea mea, a fost apariţia doamnei Oana Moldovan. Domnia Sa a adus de la Institutul de Speologie fosile care reprezentau pe un posibil locuitor din străvechime al teritoriului pe care acum ne ducem vieţile; refăcut şi reconfigurat după mandibula găsită cândva în Peştera de Oase din Banat, craniul strămoşului din negura timpului ne priveşte de la adâncimea celor 46.000 de ani de la trecerea în nefiinţă a celui pe care arheologii, speologii şi antropologii l-au botezat „Ion Oase 1”. În lucru se află, ne-a spus Oana, şi un concetăţean de-al bănăţeanului de acum 46 de milenii; va fi rearanjat într-o reconstituire prezentabilă şi va ieşi în lume sub numele ales tot de cercetători: Vasile Oase 2.

… Imens de bogată ţara în care minţile antrenate ale celor duşi la şcoală ne pot bucura de minuni ca acestea.

Autor: Alexandru Mironov

P.S.1: La revedere, Rosetta şi, fie ca ETi de peste un milion de ani să te găsească pe cometa vagaboandă şi să se bucure, strigând (dacă strigă): Iată OZN-ul!

P.S.2: Nobel-iştii de anul acesta (vi-i prezintă prietenul Cristian Român) se ocupă de supraconductivitate, autofagie şi maşini moleculare, adică de întâmplări concrete din viaţa de zi cu zi, peste care inginerii-făcători-de- bunuri se vor năpusti curând, veţi vedea.

P.S.3: Elon Musq vrea pe Marte, dar nu oricum, ci cu o navă în care să expedieze pe planeta roşie 100 de pământeni super inteligenţi, viitori marţieni geniali.

P.S.4: Dacă aş fi întrebat cu ce aş începe Proiectul meu personal de ţară, aş spune că România are nevoie, în primul rând, de un Guvern+Parlament+Preşedinte-care-merg-cu-tramvaiul. A bon entendeur, salut!

Revista Ştiinţă & Tehnică este cea mai veche şi mai prestigioasă publicaţie românească de popularizare a ştiinţelor din România.

Rubrica “ Opinii” se dorește a fi o agora a dezbaterilor de idei, singurele condiții fiind argumentele pertinente și decența limbajului. Așteptam informații și opinii de la cititorii noștril pe adresa de e-mail  redactie@infopinia.ro.

Lasa un comentariu