Opinii Stiinta & Cultura

Alexandru Mironov: Deschide cartea decembrie 2016

Publicat de Contributori
  • Gaudeamus” este o bizarerie născută în mintea unui radiofonist, prietenul Vladimir Epstein, un fel de moment de singularitate intelectuală, care a însemnat implicarea unei companii de zgomote armonioase – Radio România – în aplicarea formulei einsteiniene E = mc2, de transformare a energiei, a undelor radio în acest caz, în materie, atomi de cerneală tipărită, pe atomii paginilor de hârtie. „Gaudeamus”-ul a fost preluat cu mare entuziasm de o societate relativ retrogradă, retrogradă în ideea că mioriticii ei membri n-au plonjat integral în era digitală ci, slavă Domnului intelectualilor, încă mai citesc carte.

De ani de zile mă plimb pe uliţele acestui cartier al satului planetar numit „Gaudeamus”, de ani de zile îmi bucur mintea şi sufletul şi înobilez rafturile bibliotecilor mele cu cărţi splendide pe care slujitorii „Gaudeamus”-ului radiofonic – literar îl oferă, în combinaţie cu edituri economic sinucigaşe.

Unul dintre slujitorii cuvintelor tipărite, scriitorul Dănuţ Ungureanu, mi-a făcut onoarea să devanseze „Săptămâna scurtă a cărţii”, m-a vizitat acasă şi mi-a pus în braţe cele mai recente cărţi ale Domniei Sale, Noaptea în oraş, fără părinţi şi Anatomic graffiti, publicate, ambele, de Editura „fusion 21” (care, dacă am înţeles bine, va deveni „editură de autor”, urmând să-i publice lui Dănuţ Ungureanu opera integrală). Cunoscându-l încă din fragedă pruncie literară şi luând în considerare titlul întunecat (dar şi păstrând încă în minte nuvela Marylin Monroe pe o curbă închisă) am ales să încep cu romanul, ştiind că probabil voi fi apoi înseninat de celălalt volum. Nu m-am înşelat, Noaptea în oraş, fără părinţi este o distopie, o parabolă dintr-un trecut apropiat dar şi – ferească-ne Marele Cosmos! – dintr-un posibil viitor. Rece, negru, întunecat, primejdios, populat de faraoni, lumpen-proletari şi şurubari periculoşi de tarabă – acesta este cadrul în care se desfăşoară acţiunea romanului. Trama: un „tranzactor” e pedepsit cu moartea de faranonul societăţii, dar nu cu o moarte definitivă, iar copilul Leni, fiul său, străbate meandrele ferocei lor lumi pentru a încerca să-şi resusciteze tatăl şi să schimbe Universul. În parabolă foşgăie personaje care de care mai violente, unele de-a dreptul monstruoase, acţiunile se petrec într-o scenografie a erelor atomică – electrică – mecanică, autorul chiar ne ajută cu un glosar – avertisment (de pildă, „LOD” = lob delicvent, va folosi termenul inventat şi în alte povestiri, Ceaţa de viaţă şi Ceaţa de cifre, sau Mamatricea – pe care, cumva, le-am presimţint şi în Vegetal şi în Mineral, romanele scrise în colaborare cu Marian Truţă). Am răsuflat uşurat când am încheiat lectura – optimismul meu patologic mă face să nu am apetenţă nici pentru horror, nici pentru black humour, de aceea m-am grăbit să înşfac al doilea volum, antologia de povestiri, aşteptându-mă să întâlnesc acolo perle literare de genul povestirilor Zbor de pe muntele liniştit şi Prin pulberea de aripi, capodopere nu doar ale literaturii noastre ci, îndrăznesc să spun, ale SF-ului lumii. Nu m-am înşelat, în toate cele trei „capitole” din Anatomic graffiti (Basme, întâmplări şi Blesteme) Dănuţ navighează cu toate pânzele sus! Are imaginaţia debordantă pe care i-o ştim, are umor, are empatie pentru personajele pe care le construieşte, inventează situaţii şi trame cu care îţi taie răsuflarea, eroii pe care îi naşte din condei (mă rog, din taste) îţi devin simpatici şi-ţi rămân în minte, îi porţi cu tine. Am ales să citesc cartea în „trinoame de povestiri”, câte una din fiecare capitol, Ziua în care s-a supărat pânza de bomfaier s-a înfrăţit perfect cu Om cu O mare, ţară cu ţ mic şi Dragostea la căpuşe – se schimbă cadrul, lumea e altfel, dar povestea spusă la gura peşterii şi locul unde adastă povestitorul rămân aceleaşi. În povestirea Pedalând mâncând pământul (aici eu aş fi pus Pământul, cu P mare) Dănuţ îl lasă pe Pete Aronson să monteze un fel de tricicletă extraterestră – extratemporală, cu care înfulecă spaţii şi regiuni terestre, mutându-le după bunul plac, încât mă şi întreb dacă nu cumva Romexpo, unde oficiază Gaudeamus-ul, s-a mutat în Jungla Mexicului sau în Antarctica; se numără printre personaje Albă ca Zăpada, Superman cel topit de dragoste pentru Albă ca Zăpada, şi Picador cel sosit în peţit împreună cu computerul şi măgarul personale (dintre cei trei, cel mai deştept se va dovedi măgarul); în Cronica oamenilor iridium o entitate IA empatizează cu omenirea decăzută, iar în povestirea ce dă titlul volumului autorul face legătura cu lumea întunecată din Noaptea în oraş, fără părinţi.

Una peste alta, iubiţi cititori, stimaţi români tehnicamente înapoiaţi pentru care Gutemberg este încă semizeu, Dănuţ Ungureanu ne-a făcut din nou un cadou de mare valoare, din care eventualii traducători ai SF-ului românesc în limbile Cosmosului chiar au ce alege. Repet ce-am mai spus cu alte ocazii, la Gaudeamus-uri şi RomCon-uri: Dacă ar fi să alcătuiesc, cândva, o antologie cu cele mai frumoase poveşti ale SF-ului lumii, câteva, poate zece, poate mai multe, vor veni din România şi unele chiar din paginile cărţilor lui Dănuţ Ungureanu.

  • Extraordinara Doamnă Beatrice Kiselef continuă cu încăpăţânare editarea operei integrale a fiului său, uriaşul scriitor Mihail Grămescu. La Gaudeamus a fost lansat Volumul V al operei autorului prea devreme dispărut (dar a cărui operă este completă, rotundă, puternică). În acest volum al straniului creator de pagini splendide Mihail Grămescu (membru fondator al cenaclului „Solaris”, unde mi l-a prezentat o altă legendă a SF-ului, celebrul Mihai Ionescu) Editura Tracus Arte republică trei, să le spun, spaţii de povestiri, Pleniţa memoriei noastre (pagini autobiografice), microromanul Ildiko şi „microromanul singurătăţii”, cum îl numeşte chiar autorul, Calea de apă. Amintesc – fac asta pentru o viitoare Istorie a literaturii române care nu-i poate ocoli pe Mihai Grămescu, Dănuţ Ungureanu şi pe alţi câţiva creatori români de SF – că în volumele anterioare sunt publicate Moara de apă şi Săritorii în gol (în Volumul I, Opere Complete), Phreeria şi ж (în Volumul II), Aporisticon (Volumul III, reeditarea povestirilor care au făcut senzaţie cu trei decenii în urmă, la prima publicare la Editura Albatros, anunţând în Mihail Grămescu un scriitor de mare greutate în SF-ul şi literatura română), Comunicare prin juxtapunere şi Iritaţia; credincioasă memoriei fiului ei, Doamna Beatrice Kiselef ne anunţă că şi Volumul VI este sub tipar. Un mare scriitor român este astfel redat integral publicului, toată stima pentru editură şi admiraţie neţărmurită pentru mamă.
  • Urăm „La mulţi ani!” redactorilor publicaţiilor care ne sosec lună de lună la sediul S&T, Univers ingineresc, Curtea de la Argeş, Asachieana (ne-a trimis-o scriitorul ieşean Dan Doboş) şi felicitări scriitorului George Ceauşu şi colegilor săi de la cenaclul „Quasar”, nu doar pentru manifestarea „Zilele Dan Merişca” ci şi pentru cărţulia prin care fandomul românesc comemorează un sfert de veac de la dispariţia timpurie a acestei alte legende a SF-ului românesc care a fost Dan Merişca.
  • O notă specială pentru Mică enciclopedie a României pentru copii (Editura „art educaţional”). Autorii, faimosul geograf Silviu Neguţ şi profesorul Marina Cristian-Neacşu întocmesc o listă cu celebrităţi ale societăţii româneşti, de la scriitori şi oameni de ştiinţă până la politicieni şi sportivi, legând-o de locuri foarte cunoscute din ţară, de artă şi arhitectură, de tradiţii şi obiceiuri. O carte utilă tuturor diriginţilor de clasă, care îşi pot astfel completa găunoasa – cel mai adesea – oră de dirigenţie cu „food for thought” pentru elevii lor.
  • Scormonind prin rafturile uneia dintre bibliotecile familiei am regăsit Nucleu pentru o doctrină de stânga, mi-a lăsat-o marele ziarist Victor Niţelea, autentic om de stânga (cum îl numea prietenul nostru comun Ion Iliescu) înainte să plece spre alt Univers. Ai grijă, mi-a spus, turbocapitalismul are limite, ele se vor arăta curând, eu îţi las o schiţă de program pentru vremea când lumea va deveni normală. Tu să ai grijă să scoţi cartea mea din când în când la lumină şi când proiectul meu va declanşa efectele pe care le merită, să convingi Bucureştiul ca o stradă să-mi poarte numele. Asta încerc să fac, Victore, anunţând cititorii că mai multe lucrări ale prietenului dispărut se găsesc la sediul din Capitală al redacţiei S&T, în strada Maria Rosetti nr. 5.

Autor: Alexandru Mironov

Revista Ştiinţă & Tehnică este cea mai veche şi mai prestigioasă publicaţie românească de popularizare a ştiinţelor din România.

Rubrica “ Opinii” se dorește a fi o agora a dezbaterilor de idei, singurele condiții fiind argumentele pertinente și decența limbajului. Așteptam informații și opinii de la cititorii noștril pe adresa de e-mail  redactie@infopinia.ro.

Lasa un comentariu