Vocea Bucurestiului

Anunț important pentru bucureșteni

Publicat de A P
Anunț important pentru bucureșteni de la RATB.
Regia Autonomă de Transport Bucureşti anunţă reorganizarea liniilor de tramvai 1, 4, 11, 19 şi 34, începând cu 1 noiembrie, având în vedere modificarea fluxurilor de călători din sudul Capitalei, ca urmare a redeschiderii circulaţiei la Pasajul Piaţa Sudului.

RATB spune că, ţinând cont de solicitările primite de la călători pentru creşterea capacităţii de transport în cartierele Zeţarilor, Giurgiului, Şincai-Timpuri Noi şi Berceni, liniile de tramvai vor fi modificate după cum urmează: linia 1 va funcţiona pe traseul: „Romprim”, Şoseaua Olteniţei, Calea Văcăreşti, Şoseaua Mihai Bravu, Şoseaua Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Şoseaua Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab, Şoseaua Orhideelor, Bd. General Vasile Milea, Bd. Timişoara, Şoseaua Progresului, Str. Constantin Istrate, Şoseaua Viilor, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şoseaua Olteniţei, „Romprim”. Tramvaiele vor purta inscripţia de traseu: Romprim – Calea Văcăreşti – Bd. Banu Manta – Şoseaua Progresului – Romprim.

De asemenea, va fi înfiinţată Linia 10, care va funcţiona pe traseul: „Romprim”, Şos. Olteniţei, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos. Viilor, Str. C-tin. Istrate, Şos. Progresului, Bd. Timisoara, Bd. G-ral Vasile Milea, Şos. Orhideelor, Pasajul Basarab, Şos. Nicolae Titulescu, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Ştefan cel Mare, Şos. Mihai Bravu, Cal. Văcăreşti, Şos Olteniţei, „Romprim”. Tramvaiele vor purta inscripţia de traseu: Romprim – Şos. Viilor – Bd. Banu Manta – Mihai Bravu – Romprim.

Linia 11 va funcţiona între „Cartier 16 Februarie” şi „Zeţarilor” pe traseul: Calea Giuleşti, Şos. Orhideelor, Bd. G-ral Vasile Milea, Bd. Timişoara, Şos. Progresului, Str. Dr. Istrati, Şos. Viilor, Piaţa Eroii Revoluţiei, Şos Giurgiului, Str. Anghel Alexandru, Str. Zeţarilor. Tramvaiele vor purta inscripţia de traseu: Cartier 16 Februarie – Şoseaua Progresului – Zeţarilor.

Linia 19
va funcţiona între „Complex RATB Titan” şi „Şura Mare” pe Bd. Theodor Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Str. Liviu Rebreanu, Bd. Camil Ressu, Şos. Mihai Bravu, Calea Vitan, Bd. Octavian Goga, Str. Nerva Traian, Pod Timpuri Noi, Bd. Gh. Şincai, Calea Şerban Vodă, Piaţa Eroii Revoluţiei, Str. Şura Mare. Tramvaiele vor purta inscripţia de traseu: Complex RATB Titan – Calea Vitan – Şura Mare.

Linia 34 va funcţiona între „Şura Mare” şi „Bd. Banu Manta” pe Str. Şura Mare, Şos. Giurgiului, Şos. Olteniţei, Piaţa Sudului, Cal. Văcăreşti, Şos. Mihai Bravu, Şos. Ştefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Şos. Nicolae Titulescu. Tramvaiele vor purta inscripţia de traseu: Şura Mare – Piaţa Iancului – Bd. Banu Manta, notează antena3.ro.

De la aceeaşi dată, linia 4 se desfiinţează.

Lasa un comentariu