Actualitate Justitie Politică

Arhiva SIPA: Șerban Nicolae a chemat trei jurnaliști în Comisia de anchetă

Publicat de Sebastian A.

Senatorul PSD Șerban Nicolae a declarat miercuri că îi așteaptă săptămâna viitoare pe jurnaliștii Dan Andronic, Mirel Curea și Dan Tapalagă să dea explicații în Comisia de anchetă privind arhiva SIPA.

„Pentru săptămâna viitoare, nu am stabilit încă un program, o dată și o oră. Probabil că vor fi invitați în fața comisiei trei ziariști. Mă gândesc la Dan Andronic, la Mirel Curea și Dan Tapalagă. Sunt oameni care cunosc fenomenul, care au scris despre SIPA și despre această arhivă și care ar putea să ne dea o altă bază de anchetare în ceea ce privește persoanele cu funcții publice care și-au desfășurat activitatea în această Direcție, pentru că, altminteri, am constatat că foștii miniștri, foștii șefi din aparatul administrativ au o oarecare reținere ca nu cumva să se înțeleagă că ar fi avut un interes deosebit sau ar fi avut vreo implicare în această chestiune. Ziariștii sunt ceva mai liberi din punctul ăsta de vedere, pentru că au făcut investigații din exterior, în numele dreptului la informare, și pot să vină cu informații mult mai bine informate”, a declarat Șerban Nicolae.

Citește și:

VIDEO Marea Unire de la 1918, subiectul unui documentar

Lasa un comentariu