Prima pagina Vocea Bucurestiului

Bucureşti. Accident grav la metrou

Publicat de Eugenia Popescu
Un bărbat a fost rănit grav duminică dimineaţă în staţia de metrou Republica, de pe Magistrala 1, după ce a fost acroșat de o garnitură de un tren care intra în staţie.

Bărbatul de aproximativ 30 de ani a căzut pe şine şi a fost lovit de garnitura de metrou, la această oră medicii de la Serviciul de Ambulanţă încercând să-l stabilizeze.

Circulaţia trenurilor de metrou către staţia Pantelimon este întreruptă. Nu este clar deocamdată dacă bărbatului i s-a făcut rău şi a căzut sau dacă este vorba de o tentativă de sinucidere.

”Bărbatul e stabilizat, se află pe peronul stației Republica. Echipajele de medici îi acordă primul ajutor medical. Acesta este conștient, însă prezintă leziuni ca urmare a impactului pe care l-a avut cu garnitura de metrou. În funcție de gravitatea leziunilor, victima va fi transortat la o unitate spitaliceasca”, a declarat la Antena 3, Daniel Vasile, purtător de cuvânt ISU București-Ilfov.

Tânărul s-a ales cu fracturi la nivelul membrelor, potrivit paramedicilor ISU.

Lasa un comentariu