Prima pagina Societate

Cine a fost de fapt Sfânta Parascheva, la moaștele căreia vin zilele acestea mii de pelerini

Publicat de Diana F
În fiecare an, în jurul datei de 14 octombrie, mii de pelerini pur și simplu invadează Iașiul pentru a ajunge la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, recunoscută de atâția ani pentru minunile pe care le face în viața credincioșilor care vin să se roage acolo fie de ziua praznicului ei, fie în oricare altă zi la Mitropolia din orașul din nord-estul țării. În orice dată am fi în calendar, mereu sunt oameni care vin la racla Sfintei, iar unii vin încă de la șase dimineața pentru a se putea ruga în voie.

De zilele Sfintei însă nu ai timp prea mult să te rogi, dar sigur vei fi ascultat. În spatele tău vei avea pelerini întinși pe cozi de 7-8 kilometri, dacă nu mai mult, care dorm noaptea pe stradă sau în curtea Mitropoliei. Și întrebarea este următoarea. De ce se strâng atât de mulți oameni și cine a fost Sfânta Parascheva? Iar noi vom încerca să vă oferim răspunsul.

Ea s-a născut în prima jumătate a secolului al XI-lea. S-a născut în Epivata (astăzi Selimpașa), pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (Istanbul), pe atunci capitala Imperiului Bizantin. Părinții ei erau oameni credincioși și au crescut-o cu frica lui Dumnezeu, îndemnând-o spre deprinderea și împlinirea virtuților creștine.

Sfânta Paracheva și-a petrecut copilăria în casa părinților, sub ocrotirea acestora. Se spune că atunci când avea 10 ani, și a intrat într-o biserică a Maicii Domnului, ea a auzit la Liturghie : ”Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze mie (Marcu 8, 34). Chemarea Domnului Nostru Iisus Hristos a sădit în inima ei dorul de desăvârșire și din acel moment a fost foarte milostivă. A dăruit de multe ori hainele ei săracilor, fără să țină cont de mustrările părinților.

Moștenind o mare avere de la părinții săi, ea a dăruit tot ce i se cuvinea săracilor și a mers ”în adâncul pustiei”. S-a oprit mai întâi la Constantinopol, unde a ascultat cuvinte de la călugări și călugărițe, ale căror sfaturi le-a ascultat și a mers în Calcedon(astăzi Kadikoy) pe drum spre ținutul Pontului, unde s-a oprit la Mănăstirea Maicii Domnului din Heracleea de unde nu a mai plecat 5 ani.Apoi și-a pus în gând să meargă să locuiască toată viața în Țara Sfântă. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărițe în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit cu postul și s-a înălțat duhovnicește în rugăciune.

Într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus în vis să se întoarcă în locul unde a crescut: ”Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe care l-ai iubit”. Ea s-a întors în lume la Constantinopol, unde s-a rugat în biserica Precistei: ”N-am altă nădejde, n-am alt acoperământ. Tu-mi fi îndreptătoare, tu-mi fi folositoare. Că până am umblat în pustie pe tine te-am avut ajutor, iar acum, dacă m-am întors în lume, îndreptează-mă până la finalul vieții mele că altă nădejde nu am”.

Apoi s-a îndreptat spre Epivata, locul de unde este. În drumul spre mare corabia era să se scufunde iar ea a strigat: ”Kalikratei” (Mult curaj). De atunci locul se numește Kalikratea. Când a ajuns acasă, spune Mitropolitul Varlaam, ”trudă către trudă și durere către durere adăuga, cu post și nedormire pe sine se îmfrumuțesa, cu lacrimi pământul uda și se ruga: ”Doamne Iisuse Hristoase, caută din lăcașul Tău cel sfânt, am lăsat toate și după Tine am călătorit toată viața mea. Și acum, îndură-Te, Doamne, spune îngerului blând să ia cu pace sufletul meu”. Împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat astfel sfârșitul întru odihna Mirelui ceresc.

Ea a fost îngropată ca o străină, fără ca nimeni să știe cine era. Dar Dumnezeu, vrând să o preaslăvească, a descoperit în chip minunat cine era acea străină. Se spune că un marinar a murit pe o corabie și trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând o groapă, ”aflară trupul Precuvioasei Paraschiva neputred și plin de mireasmă”. Cu toate acestea, au pus alături de ea trupul corăbierului, cel rău mirositor.

În noaptea următoare, lui Gheorghe, unul dintre creștinii care au săpat groapa, i s-a arătat în vis o împărăteasă înconjurată de o mulțime de îngeri. Unul dintre ei l-a luat de mână, l-a ridicat și i-a zis: ”Gheorghe, pentru ce n-ați socotit trupul Sfintei Paracheva? Nu știți că Dumnezeu a iubit frumusețea ei și a vrut să o proslăvească pe pământ?” Iar împărăteasa pe care o văzuse nu era alta decât Cuvioasa Parascheva, care i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva, la un loc de cinste. Aceeași vedenie a avut-o și o femeie credincioasă, cu numele Eftimia.

Credincioșii auzind visul celor doi au înțeles că este un semn dumnezeiesc și au luat trupul și l-au așezat în Biserica ”Sfinții Apostoli” din Epivata. Iar apoi multe minuni și vindecări în urma rugăciunilor la sfintele sale moaște se făceau în zonă. Vestea despre minunile sale s-a răspândit repede în Tracia și în Peninsula Balcanică. Este foarte probabil ca Patriarhia Ecumenică să o fi trecut-o de timpuriu în rândul sfinților.

După ce au stat în Epivata vreme de vreo 200 de ani, moaștele Sfintei Parascheva au fost strămutate în mai multe locuri. Mai întâi în cetatea Târnovo, vechea capitală a țarilor bulgari, iar de acolo la Belgrad și Constantinopol.

Din Constantinopol au ajuns la Iași, unde au rămas până în zilele noastre. Ele au fost aduse pe vremea voievodului Vasile Lupu al Moldovei. Acesta, plătind datoriile către Patriarhia de la Constantinopol le avea către turci, a primit de la Patriarhul Ecumenic Partenie (cu îngăduința sultanului Murad al IV-lea), drept mulțumire, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. Întreaga poveste a strămutării moaștelor este zugrăvită pe peretele de sud al bisericii Sfinții Trei Ierarhi din Iași.

Aceasta este viața și asa a ajuns la noi în țară Sfânta Parascheva, cunoscută în popor și ca Sfânta Vineri. Chiar dacă nu mergeți ca pelerini, dacă aveți drum la Iași nu ezitați să mergeți la racla Sfintei, din interiorul Catredralei Mitropolitane. De ce? Pentru că nu există om care să fi mers cu credință acolo și să fi rămas fără ajutor.

Citește și:

POVESTE INCREDIBILĂ Cum a fost salvat Teatrul Evreiesc de Stat

Lasa un comentariu