Prima pagina Societate

Cine a fost de fapt Sfântul Nicolae

Publicat de Diana F
Deși în ziua de astăzi se știe mai mult de Moș Niculae și de cadouri sau vergele și așteptăm această zi din calendar deoarece e prilej de sărbătoare și e dezlegare la vin și la pește, Sfântul Nicolae este mai mult de atât. El este unul dintre cei mai iubiți sfinți al Bisericii Ortodoxe pentru bunătatea și minunile pe care le-a săvârșit de-a lungul timpului. Sfântul Ierarh Nicolae este cunoscut drept ocrotitor al celor acuzați pe nedrept, al comercianților și al călătorilor, al fetelor nemăritate și al mireselor, și, în special, al copiilor mici.

Viața lui pe scurt:

Sfântul Nicolae a fost Arhiepiscop al Mirelor Lichiei în secolul IV. El a venit pe lume în jurul anului 380, în localitatea Patara Lichiei (astăzi în Turcia). Părinţii lui au fost înstăriţi, dar foarte credincioşi. El a rămas orfan devreme şi a împărţit, ulterior, toată averea săracilor. A fost un ocrotitor al copiilor şi apărător al credinţei ortodoxe. A fost întemniţat în vremea prigoanelor lui Diocleţian, dar mai apoi eliberat.

A trecut la viaţa veşnică pe 6 decembrie 343 d.Hr. şi moaştele sale sunt păstrate din 1087 la o biserică din Bari, în sudul Italiei. https://ro.wikipedia.org/wiki/Bazilica_Sf%C3%A2ntul_Nicolae_din_Bari.

De asemenea, în locul unde el a slujit s-a ridicat o biserică cu numele Sfântul Nicolae din Myra, aflată la 2 kilometri de orașul Demre din Turcia, localitate aflată la doar 142 de kilometri de Antalya.

În București astăzi a avut loc un pelerinaj la Biserica Sfântul Gheorghe Nou (situată chiar la Kilometru 0, între Unirii și Universitate) , acolo unde credincioșii se pot închina de mai mulți ani la mâna Sfântului Nicolae.

Citește și:

Crema cremelor: cine merge în primăvara Champions League, cine continuă în Europa League

Lasa un comentariu