Sport

Cine o atacă pe Simona Halep: ”E irelevant”

Publicat de Diana F
Simona Halep naște controverse după ce a reușit la 26 de ani să fie declarată cea mai bună jucătoare de tenis din lume. Jucătoarea noastră nu a câștigat niciun turneu de Grand Slam, dar a fost cea mai constantă jucătoare a sezonului. Modul în care se punctează în circuitul feminin a stârnit controverse, mai multe nume importante cerând o schimbare și acordarea mai multor puncte pentru câștigarea turneelor de Grand Slam, scrie gsp.ro.

Patrick Mouratoglou, antrenorul Serenei Williams, este una dintre cele mai importante persoane care cere schimbarea manierei de punctare.

„Am început să lucrez cu Serena în 2012, după Roland Garros. A câștigat Wimbledon, US Open, medalia de aur la Jocurile Olimpice și Turneul Campioanelor. La finalul anului, a terminat pe 3. Nimeni nu ar trebui să fie locul 1 fără să câștige un turneu de Grand Slam. Dacă ajunge, e irelevant”, a spus Mouratoglou pentru ESPN.

Și antrenorul Craig Kardon, fost antrenor al Martinei Navratilova, cere mai multe puncte la turneele de Grand Slam.

„Ar trebui să conteze și să te descurci bine în timpul anului, dar uitați-vă la câștigătoarele de Grand Slam și la cât de puțin joacă. Sunt staruri și sunt în dezavantaj. Trebuie acordate mai multe puncte pentru Grand Slam-uri. Lumea le vede mai importante”, a spus Gordon.

Martina Navratilova, fosta câștigătoare a 18 Grand Slam-uri, se implică și ea și spune că este mai greu să te descurci bine tot anul, decât la un turneu de Grand Slam.

„Eu cred că e mai greu să termini anul pe primul loc WTA decât să câștigi un turneu de Grand Slam. Să ajungi pe locul 1 trebuie să joci grozav și să ai un tenis consistent. Trebuie să fii mai bun decât toți. La un Mare Șlem poți prinde două săptămâni bune și să câștigi. Doar trebuie să fii mai bun decat cei 7 jucători cu care te duelezi”, a spus Navratilova pentru site-ul WTA.

Citește și:

Cine este atacatorul din New York

Lasa un comentariu