Justitie Prima pagina

CSM: Aviz negativ pentru legile Justiției

Publicat de Eugenia Popescu
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a avizat negativ, joi, propunerile legislative de modificare a Legilor Justiţiei primite de la Camera Deputaţilor.

Decizia a fost luată după ce 11 magistrați au votat ”contra” și 7 magistraţi ”pro”.

Avizul este unul consultativ. Parlamentarii decid dacă țin cont de acest aviz. Acesta este cel de-al doilea aviz negativ de la CSM.

DIICOT, DNA şi Parchetul General s-au pronunţat împotriva noului proiect de modificare a legilor justiţiei. Aceeaşi opinie au avut-o şi două asociaţii de magistraţi, respectiv Asociaţia Procurorilor din România şi Forumul Judecătorilor.

Coaliţia de guvernare PSD-ALDE a prezentat, săptămâna trecută, ca iniţiative legislative trei proiecte, respectiv propunerile legislative pentru modificarea și completarea Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, a Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, precum și a Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

”A fost o dezbatere în care s-a folosit un limbaj dublu, o dezbatere în care cineva s-a făcut că nu cunoaște un anumit lucru. O doamnă judecător spunea în spațiul public că la avizul precedent votul s-a schimbat peste noapte, iar dintr-o unanimitate, a devenit majoritar negativ a doua zi. Este doar un aviz consultativ. Nu poți da un aviz negativ pentru punerea de acord cu deciziile Curții Constituționale.”, a declarat Tudorel Toader după decizia CSM.

Lasa un comentariu