Politică Prima pagina

Departamentul de Stat al SUA, un nou MESAJ pentru România

Publicat de Vali P.

Departamentul de Stat al SUA, prin vocea lui Rex Tillerson, a transmis un nou mesaj pentru România. De această dată, nu a mai fost vorba de legile Justiţiei, ci pentru a felicita ţara noastră cu ocazia Zilei Naţionale.

“În numele Guvernului Statelor Unite ale Amerciii, felicit poporul român cu ocazia celei de-a 99-a aniversări a creării României moderne. Statele Unite sunt recunoscătoare pentru parteneriatul nostru strategic de 20 de ani şi pentru cooperarea României în împlinirea ţelurilor noastre comune de prosperitate, securitate şi democraţie. Salutăm extinderea relaţiilor comerciale bilaterale, care au stimulat creştere economică mutuală şi a crescut semificativ legăturile noastre de afaceri. De asemenea, Statele Unite salută România ca pe un aliat dedicat în susţinerea securităţii regionale şi globale. Angajamentul României de a-şi împlini obligaţiile în cadrul NATO, iar participarea sa continuă în eforturile internaţionale de a instaura pacea şi stabilitatea în Afganistan, Irak sunt în mod special de notat.
Statele Unite se alătură tuturor românilor în celebrarea acestei zile istorice şi în reafirmarea libertăţilor democratice care au inspirat fondatorii ambelor ţări”, a spus Rex Tillerson.

CITEŞTE ŞI:

Trump îi dă LOVITURA DECISIVĂ lui Liviu Dragnea şi cere ca LEGILE JUSTIŢIEI să nu fie votate

Lasa un comentariu