Politică Prima pagina

Dragnea:”Nu vindem Transilvania”

Publicat de Eugenia Popescu
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a precizat luni că a discutat cu reprezentanții UDMR și ai ALDE despre situația politică și a adăugat că nu vinde nicio bucată din țară.

“Noi am avut săptămânal întâlniri cu colegii de la UDMR, am stabilit asta după alegerile din 11 decembrie. În fiecare luni, liderii de grup PSD, ALDE, UDMR se întâlneau pentru că avem un acord de colaborare parlamentară. Azi am discutat despre situația politică actuală, era firesc să discutăm asta, este firesc, este dreptul majorității, este un drept constituțional, legitim de a-și avea Guvernul în urma rezultatului alegerilor. Am înțeles că s-a spus la o televiziune că am vândut Transilvania. Nu vindem Transilvania, nu vindem nicio bucată din țară, am discutat foarte mult despre situația actuală și, foarte important, ce putem face ca pe viitor astfel de situații, indiferent despre ce majoritate va fi vorba, să nu se mai întâmple în România. Am început să discutăm, nu este foarte simplu, să vedem ce e nevoie să modificăm pentru a nu se mai întâmpla așa ceva în România”, a declarat Dragnea la Palatul Parlamentului, relatează Agerpres.

El a adăugat că încă nu s-a decis unde trebuie făcute aceste modificări, în legislație sau în Constituție.

Despre proiectele de lege inițiate de UDMR care au intrat luni în dezbatere la comisiile parlamentare, Dragnea a spus că ele “nu au fost făcute azi-noapte sau azi dimineață, sunt legi ca multe altele care sunt în procedură parlamentară de o perioadă de timp iar acum le-a venit rândul”.

Astăzi, în comisii, a fost adoptată legea prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România.

În ceea ce priveşte faptul că în comisii la Senat s-a dat chiar astăzi raport favorabil adoptării proiectului de lege prin care ziua de 15 martie devine Ziua Maghiarilor din România, Liviu Dragnea a replicat: „Sunt şi alte minorităţi care au prin lege adoptată o zi a lor, turcii, tătarii”.

Lasa un comentariu