Finante & Afaceri

Liviu Pleșoianu, față în față cu Kovesi. Ce a întrebat-o deputatul pe șefa DNA

Publicat de Sebastian A.

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu i-a adresat o întrebare șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, în cadrul unei dezbateri pe tema anticorupției organizată de Parlamentul European.

”Ca membru al comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009 nu am reușit să vă conving să veniți la Parlament. M-am deplasat, după cum sunt sigur că știți, și în fața DNA. Nici decizia CCR, care spune clar că aveți obligația de a vă prezenta în fața unei comisii de anchetă, în baza cooperării loiale între instituții, nu v-a convins. În primul rând vreau să vă mulțumesc dumneavoastră, organizatorilor, pentru șansa extraordinară de a mă afla în sfârșit în aceeași încăpere cu doamna Kovesi. Ca procuror general al României în 2009, ce ați căutat, ce ați făcut în seara alegerilor prezidențiale acasă la un om politic, alături de alți oameni politici și alături de șefii SRI. Și, de asemenea, de ce în 2014 ați mințit poporul român când ați spus că dumneavoastră niciodată nu v-ați întâlnit cu un politician în timpul liber”, a întrebat deputatul Liviu Pleșoianu.

De asemenea, deputatul i-a întrebat pe oficialii UE cum văd situația în care este Kovesi, accea din noapte alegerilor prezidențiale din 2009.

”Dacă în spațiul public s-ar afla că procurorul general al țării dvs., în seara alegerilor prezidențiale, s-a deplasat acasă la un om politic care avea să devină ministru în câteva zile, într-un loc unde mai erau și alți politicieni, consultanți politici și primii doi oameni din serviciul secret. Toți, fie numiți de președintele care candida pentru un nou mandat, fie politicieni aflați în tabăra acestuia. Acel procuror general despre care ați afla acea informație, s-ar mai afla în funcție? Societatea civilă din țara dvs. i-ar cere să demisioneze?”, a întrebat Liviu Pleșoianu, la Bruxelles.

Lasa un comentariu