Politică Prima pagina

Mihai Fifor:”Nu există o discuție în acest sens”

Publicat de Eugenia Popescu
Liderul senatorilor PSD, Mihai Fifor, a declarat luni la Parlament că  moţiunea de cenzură depusă de PSD-ALDE împotriva Guvernul Grindeanu va fi adoptată miercuri şi preşedintele Klaus Iohannis va numi un premier tot de la PSD-ALDE.

“Moţiunea de cenzură va trece miercuri şi, odată, cu trecerea moţiunii de cenzură sperăm să revenim la normalitate, adică la o ţară care să fie guvernată în mod legitim de un Guvern şi de un prim-ministru care să fie desemnat, aşa cum prevede Constituţia, pe baza propunerii majorităţii parlamentare şi, desigur, de un Guvern pe care să-l voteze Parlamentul aşa cum prevăd legile ţării în acest moment”, a spus Fifor.

Mihai Fifor s-a declarat convins că președintele Klaus Iohannis va desemna un premier tot de la PSD-ALDE.

“Majoritatea parlamentară nu s-a schimbat cu nimic, Constituţia este aceeaşi, aşadar sunt întrunite toate condiţiile ca o propunere de premier din partea majorităţii parlamentare PSD-ALDE să fie acceptată de preşedintele Klaus Iohannis”, a declarat Mihai Fifor.

Întrebat despre o posibilă nominalizare a sa pentru postul de şef al Guvernului, Mihai Fifor a răspuns: “Categoric nu există o discuție în acest sens”.

Lasa un comentariu