Actualitate Sanatate Societate

Ministrul Mediului, anunț care îi afectează pe toți românii

Publicat de Sebastian A.

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a anunțat joi că România riscă să primească sancțiuni mari din cauza unei probleme pe care tot amână să o rezolve.

„În România trei municipalități sunt în procedura de infringement. Singura care rămâne și este la un pas de a fi trimisă la Comisia Europeană de Justiție este municipiul Iași, din cauza măsurilor pe care nu au reușit să le implementeze pentru creșterea calității aerului. Celelalte două municipii, respectiv Bucureștiul va avea în maxim două luni finalizate procedurile de avizare pentru planul de masuri pe calitatea aerului, iar în municipiul Brașov se implementează deja, prin elaborare de fapt a studiului privind măsurile de calitate a aerului în vederea elaborării acestui plan de măsuri (…) Vom fi trimiși la Comisia Europeană pentru speța municipiului Iași, noi toți, adică populația României și statul român vom plăti. Nu cred că există vreo dorință a unui cetățean din alt județ, sau alt municipiu care să plătească un cent pentru că unii care conduc la ora actuală Primăria Iași nu doresc să pună în aplicare o lege și nu doresc să o înțeleagă în sensul că cetățeanul să trăiască într-un mediu sănătos și curat”, a spus ministrul Mediului.

Ministrul este supărat că autoritățile ieșene nu reușesc să elaboreze planul de măsuri pentru calitatea aerului.

„Am spus că este inadmisibil pentru că Agenția de Protecție a Mediului Iași a întors pentru a treia oară planul de măsuri pe calitatea aerului, în luna iulie, în sensul că toate măsurile pe care le-a propus municipalitatea sunt refuzate pentru că nu duc la îndeplinirea indicatorilor de mediu. Am încercat să le explic reprezentanților municipalității că este foarte ușor să dai vina pe alții când nu ai suficientă capabilitate de a implementa o lege, de a înțelege legea în sensul ei, nu pe lângă. Nu înțeleg de ce alte mari municipalități au reușit până astăzi să facă acest plan și Iașul nu. De ce trebuie municipiul Iași să aibă o bilă neagră deasupra capului și să figureze în lista Comisiei Europene ca și procedură de infringement?”, a afirmat ministrul Mediului.

„Dacă Garda de Mediu Iași a dat deja o amendă Primăriei Iași pentru neîndeplinirea acestui plan de măsuri, vom trece la următoarea formă de sancționare, pentru că am început să constatăm că unele lucruri nu funcționează nici din punct de vedere al normelor de urbanism. Din acest motiv o să trecem la aplicarea sancțiunilor prin cerere față de alte instituții pe care le coordonăm, astfel încât să-i determinăm să elaboreze acest plan de măsuri de diminuare a poluării”, a declarat ministrul Mediului.

Lasa un comentariu