Actualitate Finante & Afaceri Prima pagina Societate

Mugur Isărescu, reacție de ultimă oră în cazul ROBOR

Mugur Isarescu
Publicat de Sebastian A.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că explozia ROBOR este cauzată de lipsa banilor lichizi din piață. Acesta a anunțat că BNR a injecat lichidități, iar efectele deciziei se vor vedea miercuri.

Explicația de fond. Contează (la evoluția dobânzii ROBOR) maniera în care sunt plătite taxele, impozitele şi sunt apoi plătite de către populaţie şi agenţi economici. Impozitele sunt plătite pe 20 şi 30 ale lunii. Atunci banii care există în bănci sunt absorbiţi şi merg în contul Trezoreriei statului care se află la BNR. Acest lucru echivalează cu o absorbitie de lichiditate. După 5, 6 ale lunii viitoare, lichiditatea e injectatat în piaţă. Sunt mişcări ciclice. Aceste evoluții sunt absolut normale, sunt mişcări lunare.

 

Ce s-a întâmplat punctual. A fost un caz special, anume o colectare mai bună a taxelor care a scos banii din piață, respectiv din conturile bancare. ”Ce a intervenit în luna aceasta o să vă surprindă, o performanţă mai bună în colectare mai bună în colectarea impozitelor. Am colectat mai mult decât ne-am fi aşteptat. Nu ştiu dacă dânşii s-au aşteptat şi atunci din bănci a fost absorbită mai multă lichiditate”.

 

Per total a fost exces de lichiditate până acum. ”Momentul spetmembrie 2017 vine după încă o perioadă de aproape trei ani de zile în care a existat un excedent major de lichiditate pe piaţă. Am lăsat această lichiditate pentru a stimula pe diverse căi creditul. Au mai interevenit şi alţi factori”

 

Nerezidenții influențează piața valutară. ”Leul este o monedă total convertibilă. Oricine vrea să cumpere titluri de stat sau alte creanţe româneşti le poate cumpăra. Dacă se schimbă sentimentul său percepţia sumele pe care aceştia le-au învestit în România se diminuează, dacă se schimbă în rău, dacă se schimbă în bine cresc şi influenţează şi piaţa valutară și piaţa monetară”.

 

BNR a injectat lichiditate. Astăzi am făcut această injecţie de lichiditate pentru că din datele pe care le-am colectat începând cu joia trecută până ieri a reieşit că, spre deosebire de lunile precedente, acest deficit de lichiditate va dura ceva mai mult. Dura până în jur de 5 ale lunii, când începeau plăţile de salarii. Mi se pare că durează mai mult. Isărescu promite semne miercuri. ”Veți vedea efectele miercuri”, spune el.

 

Discuțiile de marți cu Ministerul de Finanțe nu au fost spectaculoase. ”Dânsul (Ionuș Mișa, ministrul de Finanțe – n.red.) s-a văzut cu conducerea executivă a băncii, nu cu Consiliul de Administrație. Am discutat probleme mai degrabă tehnice, am văzut declarațiile dânsului, nu aș menţiona câteva lucruri. (…) Noi avem un comitet de lichiditate, spunem noi că cooperăm foarte bine. Am discutat despre funcţionarea tehnică, este la nivel de directori, sunt foarte buni specialişti de ambele părţi. Cooperăm cu Ministerul de Finanţe şi în ceea ce priveşte Comitetul de trecere la euro sau obţinerea de împrumuturi pentru România pe pieţele internaţionale. O echipă de la BNR va însoţi echipa Ministerului de Finanţe care merge pe pieţele internaționale să obţină aceste împrumuturi. Au fost discuţii tehnice pe cele trei paliere, dar care s-au concentrat mai mult pe problema reglării lichidităţii. Nu aş spune că au intervenit lucruri spectaculoase”.

sursa: digi24.ro

Lasa un comentariu