Prima pagina Societate

OFICIAL. Principesa Margareta a devenit Regina României

Publicat de A P
Alteța Sa Regală Principesa Margareta a devenit Regină după moartea Regelui Mihai. Casa Regală a publicat, miercuri, Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României.

Acolo este menționat faptul că imediat după decesul Șefului Casei Regale, fără vreo proclamație ulterioară, Moștenitorul Evident sau Moștenitorul Prezumptiv va primi din acea clipă titlul și apelativul de Rege sau Regină, notează b1.ro.

Radu Duda, consortul Principesei Margareta, va primi titlul de „Alteţa Sa Regală Principele Consort al României“.

Potrivit Constituţiei din 1923, care stabilea succesiunea după legea salică, Alteţa Sa Regală Principesa Margareta şi surorile sale nu ar fi putut accede la tronul României, în cazul reinstaurării monarhiei.

La 30 decembrie 2007, însă, Regele Mihai a promulgat noul statut al Casei Regale a României. Este actul oficial prin care Regele Mihai o numeşte pe Principesa Margareta moştenitoarea la tron.

Lasa un comentariu