Actualitate Politică Sanatate Societate

Protest al angajaților de la Ambulanță împotriva a trei ministere

Publicat de Sebastian A.

Membrii Federației Sindicale Ambulanța pichetează miercuri trei ministere și cer modificarea Legii privind salarizarea personalului bugetar, suplimentarea numărului de posturi și urgentarea încheierii Contractului – cadru multi-anual și alocarea de buget pentru anul 2018 în vederea achiziției de ambulanțe.

Între orele 10:30-11:30 va fi pichetat Ministerul Muncii și Justiției Sociale, între 11:30 și 12:30 Ministerul Sănătății, după care protestatarii se vor deplasa în coloană din strada Cristian Popișteanu, pe Calea Victoriei, Piața Națiunilor Unite, B-dul Națiunilor Unite, B-dul Libertății și Piața Constituției, unde vor sta de la ora 13:15 până la 14:15, transmite Agerpres.

La finalul protestului, FNSAR solicită o discuție interministerială cu miniștrii de resort și cu reprezentantul Guvernului nominalizat de către premierul României.

Federația Națională Sindicală AMBULANȚA a declanșat pe 5 octombrie, ora 5:00, un protest național pe o perioadă nedeterminată în toate serviciile de ambulanță.

Protestul a început cu afișarea pe toate ambulanțele operative a două afișe A4 cu inscripția ‘PROTEST NAȚIONAL’.

Lasa un comentariu