Actualitate Prima pagina

Reacţia lui Ion Iliescu după moartea Regelui Mihai: „Şi-a făcut datoria cu onoare”

Publicat de Vali P.

Ion Iliescu a transmis un mesaj de condoleanţe după moartea Regelui Mihai. Fostul preşedinte al României a spus că relaţia sa cu Regele Mihai nu a fost una simplă, dar că acesta a dat dovadă de patriotism şi de responsabilitate politică.

“Am aflat cu tristețe vestea încetării din viață a fostului suveran al României, Mihai I. Viața sa, într-un secol agitat, plin de violențe și de schimbări dramatice, nu a fost nici simplă, nici ușoară. Și-a făcut datoria cu onoare, a luat decizii determinante pentru viitorul țării, în condiții dintre cele mai dificile.
A dovedit un exemplar patriotism în anii grei ai exilului. Revenit în țară, după schimbările din decembrie 1989, a trecut peste dezamăgiri și momente dificile și a devenit avocatul României în efortul ei de integrare europeană și euroatlantică. A fost un exemplu de responsabilitate politică și civică.
În august 2004, în cadrul manifestărilor dedicate evenimentelor dramatice de la 23 august 1944, la care a participat şi Regele Mihai, spuneam: „Dacă vom judeca fără patimă şi cu obiectivitate faptele istorice, dacă nu vom mai folosi istoria ca instrument al luptei politice, vom putea cădea de acord asupra adevăratei semnificaţii a evenimentului de la 23 august 1944: aceea de act de salvare naţională. Decizia curajoasă de la 23 august 1944, de arestare a mareşalului Antonescu şi de întoarcere a armelor împotriva Axei, alături de Naţiunile Unite, s-a impus ca urmare a agravării situaţiei de pe front, fiind singura decizie posibilă, în condiţiile date, pentru a asigura supravieţuirea Armatei Române şi continuitatea statului român. Păstrez amintirea discuțiilor purtate în decursul timpului, după 1989, atât la Versoix cât și la București. Relația noastră nu a fost simplă, în vremurile agitate ale începutului tranziției. Rațiunea și sensul servirii interesului public, indiferent de poziția în care ne aflam, au fost mai puternice, și, împreună, am reușit să transmitem către partenerii noștri un mesaj puternic, de asumare a valorilor comunității europene.
Prin dispariția Regelui Mihai se încheie poate cel mai zbuciumat capitol al istoriei României moderne, o istorie complexă, deseori dramatică, dar care a asigurat locul cuvenit al țării noastre în Europa și în lumea contemporană.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a scris Ion Iliescu pe blogul personal.

CITEŞTE ŞI:

Traian Băsescu, despre Regele Mihai în 2011: „A fost slugă la ruşi”. În 2017: „A fost un şef de stat”

Lasa un comentariu