Actualitate Opinii Prima pagina

România dezvoltă accelerat un nou sector agricol: creşterea drogurilor de risc

droguri
Publicat de M. Antonescu

Aţi remarcat, desigur, proliferarea comerţului cu tabac, accesorii şi consumabile diverse pentru fumat. Există un brand cu o mica reţea în construcţie, se deschid zilnic raioane, magazine, secţiuni de resort în mall-uri, centre comerciale, hipermarketuri. Ce face rentabil acest negoţ?

Vânzarea ţigaretelor nu e aducătoare de mari câştiguri retailerilor, ea e o afacere mare pentru producători, bună pentru distribuitori, enormă pentru Stat – ponderea covârşitoare în preţul unui pachet îl reprezintă acciza. Standurile cu ţigări din magazinele alimentare sau mixte aduc clienţi pentru alte mărfuri desfăcute, înbunătăţesc rulajul, dar nu reprezintă un serios generator de profit.

De asemenea, vânzarea brichetelor, a consumabilelor pentru acestea (pietre, butan, benzină, fitile etc.) nu va îmbogăţi pe nimeni…

Principala desfacere a magazinelor şi raioanelor de “tabac” este alcătuită din hârtie rulabilă, filtre, pipe, bong-uri, narghilele miniaturale, tutun ambalat, maşini de învârtit sau îndesat, pe scurt, tot ce îi este de trebuinţă unui consumator de droguri de risc, mai puţin drogul, a cărui comercializare nu este licită în România.

Drogurile de risc sunt: cannabisul, marijuana, hashishul, alături de barbital, diazepam, ketamină, procurabile în reţelele de farmacii.

(Drogurile de mare risc sunt, conform legii, heroina, THC, LSD, MTA, MDMA, amfetaminele, cocaine – toate rare la noi în ţară, opiumul, ceva mai răspândit, dar cu precădere în comunităţile orientale, codeina, prescriptibilă pe reţetă în diverşi compuşi.)

În România, legislaţia antidrog a fost severă. Dealtfel, această severitate a şi determinat, lent, creşterea atracţiei pentru public, aerul exotic şi prohibit care exercită o firească magie asupra tineretului.

În primii 10-15 ani de după Revoluţie, consumul de droguri a fost nesemnificativ la noi dar supus unei nenecesare, supradimensionate campanii de descurajare. Această campanie a avut efect invers şi, dimpreună cu alte elemente, a generat o creştere a numărului de consumatori.

După 2005, statisticile s-au schimbat de la an la an. În prezent, se crede că doi din trei adulţi din mediul urban şi patru din cinci adolescenţi şi tineri au experimentat ocazional consumul unui drog oarecare, că o treime din populaţie este, cu o periodicitate variabilă, consumator constant şi că, la nivel naţional, practica a crescut aproape geometric şi continuă să crească.

La noi, consumul de substanţe injectabile interzise, de mare risc, este neglijabil. Această categorie de droguri tranzitează România dar şi dimensiunea traficului este exagerată de către autorităţi. Se consumă în schimb medicamente încadrabile ca droguri, diverse pastille extatice, halucinogene, stimulente (cu precădere în discotecile de house din Capitală şi Ardeal, la festivalurile de muzică electronică gen “Untold” & co., în unele medii mondene ) şi sporadice opiacee.

Marea masă a drogurilor de pe piaţa autohtonă e constituită din cannabis şi derivate fumabile, inhalabile.

Populaţia rurală continuă să se euforizeze majoritar cu alcool, în special cu vin şi bere, lichide nici măcar supuse descurajării din moment ce, conform practicii pan-europene, sunt considerate alimente.

În România, consumul de droguri nu este descris ca infracţiune distinctă.

Legea penală pedepseşte cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea, deţinerea. Pedepsele sunt de la 3 luni la 2 ani dar în practică este preferată amenda, ca sancţiune alternativă.

Deţinerea este incriminată, indiferent de cantitate, chiar dacă este destinată consumului propriu.

Sunt pedepsite şi punerea la dispoziţie a locuinţei, cu orice titlu, a unui local sau loc amenajat pentru consum de droguri şi tolerarea acestui consum.

Legislaţia în vigoare s-a îmblânzit sensibil dar, chiar şi aşa, rămâne în teorie, în resort, una comparativ aspră.

(În Republica Cehă, de exemplu, un individ poate deţine în mod legal: 1,5 grame de heroină, 15 grame de marijuana, 5 grame de hashish sau 5 doze de LSD în comprimate, capsule sau cristale – această ultimă prevedere fiind neclară, LSD este o substanţă greu de identificat senzorial, cu infime doze administrabile, de ordinul microgramelor, şi este comercializat pe hârtie, zahăr sau alt colportor, nimeni nu poate spune cu exactitate ce înseamnă “o doză”).

Iniţial, substanţele interzise au fost aduse în România din aria tradiţională de producţie din zonă (Africa de Nord, Orientul Apropiat şi cel Mediu). “Iarba” din Turcia, Liban, Egipt, “hash”-ul din Afganistan şi Maroc. S-a mai încercat desfacerea de opiu din Orientul Extrem şi a khat-ului din Yemen, fără mare succes la publicul indigen.

În prezent, la noi în ţară se desfac cu precădere droguri autohtone.

Producţia creşte accelerat de la un an la altul din cauza rentabilităţii desfacerii.

Un gram de marijuana costă în România între cincizeci şi şaptezeci de lei iar publicul nu este foarte pretenţios, foarte bun cunoscător în materie de calitate.

În Cehia, un consumator educat nu plăteşte mai mult de echivalentul a 4 euro pe gram, adică circa 18 RON iar în Anglia 10 grame de “weed” se pot achiziţiona cu 50 de lire sterline, ceea ce aduce gramul la 5 pounds, adică aproximativ 25 lei.

Preţul unitar mare de desfacere face mult mai rentabilă creşterea, la aceeaşi investiţie.

Un kit pentru cultivarea marijuanei în apartament costă cam 10.000 euro (“cort” cu iluminare, instalaţie de aerisire, seminţe, îngrăşământ etc.)

Investiţia va produce cam 25.000 euro la trimestru, ceea ce presupune amortizarea după maximum două luni, 100.000 euro pe an şi posibilitatea amestecării cu importante cantităţi de cânepă ordinară, care creşte spontan şi absolut gratis pe marginea căii ferate, din moment ce publicul este permisiv…

Iată de ce e mai profitabil să vinzi pe dark web, sau acolo unde este posibil, cele necesare cultivării de iarbă unui român mai degrabă decât unui ceh sau englez.

Este interesant că, deşi producţia locală a crescut masiv, deşi oferta depăşeşte cererea, în prezent, preţul gramului de “iarbă” nu scade, în buna tradiţie românească (cam ca în imobiliare!).

Aceasta conduce la o iminentă creştere a exportului.

Iată cum agricultura, cu care ne tot amăgim că va fi izvor de bunăstare pentru naţia română, într-o bună zi, are resurse să ne surprindă…

Lasa un comentariu