Prima pagina Societate

Și astăzi este sărbătoare. Cine a fost Sfânta Filofteia

Publicat de Diana F
Foarte cunoscută în țara noastră, Sfânta Muceniță Filofteia, ale cărei moaște se găsesc la Curtea de Argeș, este sărbătorită astăzi, 7 decembrie de românii de pretutindeni. Mulți oameni vin în pelerinaj acolo unde i se găsesc moaștele întregi, dar puțini îi cunoscut cu adevărat viața.

Sfânta Filofteia s-a născut la începutul secolului al XIII-lea, în orașul Târnovo, pe atunci capitala ”Imperiului Româno-Bulgar”, întemeiat și condus de frații Petru și Asan. Ea a fost botezată ”Filofteia”, care în grecește însemna ”iubitoarea de Dumnezeu”, lucru pe care îl va dovedi toată viața.

Mama Sfintei era româncă, din sudul Dunării și o femeie foarte credincioasă. De la ea Filofteia a însușit dragostea de Dumnezeu și se aproapele ei, faptele de milostenie, rugăciunile și postul, dar și alte virtuți ale unui bun creștin. La o vârstă fragedă, mama ei a murit și ea a rămas doar cu tatăl ei, care ulterior s-a recăsătorit. Din nefericire pentru Sfântă, mama vitregă era total diferită de cea naturală și n-o iubea pe Filofteia. Ba mai mult, o ura deoarece se ducea la biserică și făcea fapte de milostenie.

Ura ei a ajuns atât de mare încât la făcut și pe tatăl ei să fie împotriva virtuților Filofteiei. Dar toate bătăile și muncile la care o punea tatăl ei natural și mama vitregă, n-au făcut-o pe ea să-și schimbe comportamentul. În inima ei se întipăriseră cuvintele: ”Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecată: ”Veniți, binecuvântați Tatălui Meu și moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, străin am fost și M-ați primit, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, în temniță am fost și ați venit la Mine” (Matei 25, 34-36).

Când ducea mâncare tatălui ei la câmp, ea dădea o parte și celor săraci. Într-una din zile, când ea avea 12 ani, mama vitregă a urmărit-o să vadă ce face cu mâncarea. După ce tatăl ei a aflat ce făcea cu mâncarea, s-a înfuriat atât de tare încât a scos securea pe care o purta la brâu și a aruncat-o asupra copilei. A rănit-o atât de grav la picior, încât după puțină vreme a trecut la cele veșnice.

Tătăl, înspăimântat de uciderea fetei sale, a încercat să o ridice spre a o înmormânta. Dar trupul ei a fost atât de îngreunat de către Dumnezeu, încât nici tatăl, dar nici alți oameni n-au putut să-l ridice. Îngrozit, el a alergat la arhiepiscopul cetății Târnovo, spunându-i cele întâmplate. Aceasta, mergând la fața locului cu mai marii cetății, preoți și călugări, și-au dat seama că se află în fața unei minuni dumnezeiești. Dar deși au săvârșit slujbe, trupul ei tot nu a putut fi ridicat.

Adevărul istorc este că moaștele ei au rămas la Târnovo și au fost aduse în Țara Românească numai după anul 1393, când țaratul bulgar de Târnovo a fost ocupat de turci. Ele au fost oferite domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418), care le-a așezat în biserica Sfântul Nicolae din Curtea de Argeș, pe atunci catedrala mitropolitană.

În felul acesta, Sfânta Filofteia a devenit o adevărată ocrotitoare a Țării Românești și astăzi este sărbătoare cu cruce neagră.

Lasa un comentariu