Externe Politică

Un important ministru britanic este implicat într-un scandal sexual

Publicat de Sebastian A.

Guvernul din Marea Britanie a anunțat duminică începerea unei anchete în cazul unui ministru din Cabinet, după ce acesta a recunoscut că a fost implicat într-un scandal sexual.

Ministrul pentru comerţ internaţional şi deputat al Partidului Conservator, Mark Garnier, a recunoscut că i-a cerut secretarei sale să îi cumpere jucării sexuale. Acesta este acuzat și de faptul că i-a pus secretarei o poreclă cu caracer sexual.

Ministrul Sănătăţii, Jeremy Hunt, a anunțat că a fost deschisă o anchetă pentru a stabili dacă a fost încălcat codul de conduită al miniştrilor, potrivit BBC 1.

Presa britanică mai scrie că cel puțin patru parlamentari sunt vizați de acuzații sexuale, iar purătorul de cuvânt al premierului Theresa May a catalogat aceste lucruri ca fiind „profund îngrijorătoare”.

Guvernul a anunțat că vor fi luate „măsuri severe” împotriva miniștrilor care au avut un comportament necorespunzător.

Lasa un comentariu