Prima pagina Vocea Bucurestiului

Ajutor din partea Primăriei Capitalei pentru femeile depistate cu cancer mamar. 1.000 de paciente vor beneficia de sprijin financiar

Publicat de Grigore Bogdan
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anuntat ca un număr de 1.000 de paciente diagnosticate cu cancer de sân în stadii incipiente vor beneficia de sprijin financiar pentru efectuarea de teste genetice, fiecare persoană urmând să primească 17.000 lei, potrivit Agerpres.

„Pacienţii care au nevoie de un test genetic – în special doamnele şi domnişoarele depistate cu cancer mamar; pentru a se identifica schema de tratament cea mai potrivită este necesar un test genetic care nu se realizează la noi în ţară şi costă destul de mult – 3.700 de euro. Am propus Consiliului General acest proiect care l-a şi votat iniţial şi pentru început 1.000 de paciente vor beneficia, valoarea proiectului fiind de 3.700.000 de euro. Până acum s-au depus 60 de dosare. Nu există nicio piedică sau nicio restricţie sau discriminare. Pur şi simplu se depune dosarul care trebuie să aibă diagnosticul pe care l-a constatat un medic de specialitate. Pacientele trebuie să aibă buletin de Bucureşti sau rezidenţă şase luni. Se poate şi cu flotant, dar să fie de şase luni. Am discutat şi cu alţi colegi din ţară posibilitatea extinderii acestui proiect”, a declarat Firea.

Lasa un comentariu