Prima pagina

ANRE menţine preţul energiei electrice pentru populaţie, chiar dacă tarifele de distribuţie vor creşte, de la 1 iulie, cu 2,21%

Publicat de Grigore Bogdan
Autoritatea Naţionala de Reglementare în domeniul Energiei a anuntat, printr-un comunicat, ca preţul final al energiei electrice pentru populaţie nu va creşte de la 1 iulie, deşi tarifele de distribuţie vor fi majorate cu 2,21%.

Deşi tarifele de distribuţie pentru consumatorii alimentaţi la joasă tensiune vor fi ajustate cu 2,21% şi vor avea un impact pozitiv pentru siguranţa şi buna funcţionare a sistemelor de distribuţie, modificarea acestora nu va conduce la creşteri ale preţului final plătit de clienţii casnici pentru care furnizarea energiei electrice este asigurată în regim reglementat, spun oficialii ANRE.

„În cadrul preocupărilor constante pentru asigurarea unui echilibru real între obiectivele operatorilor de distribuţie concesionari şi interesele utilizatorilor beneficiari ai serviciului de distribuţie, ANRE acordă o atenţie deosebită pentru creşterea transparentizării costurilor care compun tariful de energie electrică, în vederea stabilirii unor preţuri corecte la consumatori pe bază de costuri justificate”, se arată în comunicat.

Sursă: Agerpres

Lasa un comentariu