Panorama Prima pagina

Camelia Potec a dat marea veste. Ce se întâmplă în viaţa campioanei la nataţie

Publicat de Diana F
Camelia Potec este în sfârşit fericită! La vârsta de 36 de ani, după ce a avut o carieră înfloritoare la înot şi în luna ianuarie anunţa fanii săi că s-a logodit, şefa Federaţiei Române de Nataţie va deveni în curând mămică.

La şase luni după ce şi-a întâlnit alesul şi o lună după ce a fost cerută în căsătorie, Camelia Potec a rămas însărcinată. Acum, este gravidă în cinci luni şi urmează să aducă pe lume o fetiţă. Tatăl copilului nu este persoană publică şi doreşte să rămână în anonimat, anunţă Revista Ok. Viitoarea mămică nu a luat prea mult în greutate, astfel că sarcina este încă insesizabilă. Aşa cum îi este firea, Camelia Potec îşi va continua proiectele până aproape de termen, ea fiind implicată acum şi cu propria fundaţie care-i poartă numele. Şi, dacă botezul este programat pentru toamna acestui an, fosta campioană de la Atena va ajunge la altar abia anul viitor.

Lasa un comentariu