Panorama Prima pagina

Casă construită cu ajutorul imprimantei 3D

Publicat de Grigore Bogdan
Premieră mondială – în Franţa a fost construită o casă  cu ajutorul unei imprimante 3D. Locuinţa cu cinci camere va fi alocată unei familii nevoiaşe.

Casa a fost concepută iniţial pe calculator, apoi transpusă în realitate cu ajutorul unei imprimante 3D. Dispozitivul a ridicat pereţii casei dintr-un aliaj special, chiar pe locul fundaţiei.

„Soluţia pe care o oferim este bazată pe principiul că noi construim această casă pe teren, fundaţia şi pardoseala sunt făcute, iar apoi imprimanta este adusă pentru a printa pereţii. Asta în primul rând. În al doilea rând, construim partea structurală, care va da rezistenţă mecanică clădirii, şi partea de izolaţie în acelaşi timp. Principiul este să folosim izolarea din afară şi dinăuntru, iar partea de beton se află în mijloc. Zidul este, astfel, foarte eficient”, afirmă Benoit Furet, profesor la Universitatea din Nantes.

Casa a fost construită în doar 18 zile si respectă principiile ecologice: din construcţie nu a rezultat niciun deşeu.

„Odată ce a fost printat zidul, a fost folosit foarte puţin material şi au fost produse zero deşeuri. Noi am încercat să vedem dacă noua construcţie este curată sau nu din punct de vedere ecologic: nu există deşeuri, asta e important. Celălalt motiv pentru care putem spune că materialul este bun, este că acesta este foarte eficient pentru că este un bun izolator. Foarte puţină energie va fi folosită pentru a încălzi această casă în următoarea sută de ani”, spune Benoit Furet, profesor la Universitatea din Nantes.

sursa: digi24.ro

Lasa un comentariu