Prima pagina

Cine este Sfântul Nicolae, “Făcătorul de minuni”

Publicat de Grigore Bogdan
Sfântul Nicolae, care se sărbătoreste pe 6 decembrie, mai este supranumit “Făcătorul de minuni” şi ocrotitorul celor săraci. Numele lui este legat de dărnicie şi compasiune, dar şi de cadourile sau “nuieluşele” pe care le pune în ghetuţele copiilor, anunta Mediafax.

Personalitatea sa cumulează trei elemente principale: ascetismul sirian, nobleţea romană şi inteligenţa greacă. Pentru marea sa bunătate a fost ales arhiereu, iar pentru dreaptă credinţă a fost prins şi întemniţat împreună cu alţi creştini, primind de la Dumnezeu darul facerii de minuni.

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Nicolae

În mod tradiţional, în noaptea de 5 spre 6 decembrie, copiii, dar şi adulţii îşi pun ghetuţele lustruite la uşă pentru ca Moşul să le umple cu daruri.

Înainte, copiii din mănăstiri agăţau şosetele la uşă cu scrisori pentru Sfântul Nicolae în care se lăudau cât de cuminţi au fost.

La sate, ziua de 6 decembrie este considerată data începerii iernii şi se spune că în această zi va ninge, căci Moş Nicolae îşi scutură barba lungă şi albă.

În vestul ţării, sărbătorile de Crăciun încep de la Sfântul Nicolae, când fetele se adună în grup încă din seara de 5 decembrie şi frământă plăcinte pentru a doua zi. La 9 seara, niciun minut mai devreme sau mai târziu, sosesc flăcăii şi se încinge petrecerea.

De Sfântul Nicolae se pun în apă crenguţe de pomi fructiferi, pentru ca acestea să înflorească, dovada iertării greşelilor, după cum spun tradiţiile populare.

În colindele româneşti se vorbeşte despre florile dalbe, flori de măr, asta pentru că bătrânii cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar, dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe.

Sfântul Nicolae este unul dintre numele cele mai îndrăgite şi mai răspândite. Numele este format din cuvintele greceşti nike – victorie, biruinţă şi laos – popor, om ce face parte dintr-un popor victorios.

Lasa un comentariu