Politică Prima pagina

Cristian Tudor Popescu analizează Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții: “Este Fondul SOVeran de Investiții, numai că ăștia au un avantaj față de Vîntu”

Publicat de Grigore Bogdan
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu apreciază că înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, de curând aprobat legislativ, este o reeditare a FNI-ului marca Sorin Ovidiu Vântu. Deosebirea fundamentală, in opinia lui Popescu este că, “el a lucrat doar cu mărcile astea, cu manipularea și cu slăbiciunile oamenilor, dar nu a avut la dispoziție companii de stat. Cum au Dragnea și ai săi”.

„Deștept ales atunci. Fondul Naţional de Investiții! Cuvânt cheie “național”. Însemna Guvern. Toți se gândeau că, dacă se numește național, e al statului, trebuie să fie sigur. Răspunde statul. (A fost garant) CEC. A fost unul, între timp și-a dat duhul, Camenco Petrovici, ţărănist. I-a vândut practic marca CEC lui Vîntu. S-au dus oamenii să-și bage acolo și economiile de înmormântare, unii, ceea ce, am spus mereu, că nu e de compătimit. Faptul că s-au dus să bage o sumă de bani și să câștige de șapte ori mai mult fără să ridice un deget, pentru că asta spunea reclama: Dormi liniștit, FNI lucrează pentru tine. Poți să fii un trântor, să arzi gazul, să asiguri hrana câinilor vegetarieni, ăsta e capitalismul, asta li se spunea oamenilor. Câștigați de șapte ori, dormiți și noi vă băgăm banii în buzunar. Nu i-au băgat”, și-a adus aminte Cristian Tudor Popescu despre Fondul Național de Investiții.

“Acum, cum să nu te gândești? Este Fondul SOVeran de Investiții, numai că ăștia au un avantaj față de Vîntu. El a lucrat doar cu mărcile astea, cu manipularea și cu slăbiciunile oamenilor, dar nu a avut la dispoziție companii de stat. Cum au Dragnea și ai săi. E vorba de companii de stat, deținute majoritar de stat. E exact ce a făcut Ceaușescu în anii 80 cu părțile sociale. Avea nevoie de bani în celebra cruciadă de achitare a datoriei, în care era să ne omoare pe toți. A reușit numai cu unii dintre noi. În America era un banc: Românii rezistă la frig. Cu cianură ați încercat, domnule președinte? Și se gândea Ceaușescu de unde să mai scoată bani. A mai pus o taxă pe spații verzi. Dar tot mai avea nevoie. Părți sociale. Mai dați bani din buzunar la întreprinderea la care lucrează. Un fel de proto-acţionari. Însemna că poți să ai un cuvânt de spus în legătură cu investițiile respective? Nici vorbă. Sau că le poți vinde? Nici vorbă. Dădeai banii și asteptai ca întreprinderea să facă profit. Daca făcea, îți revenea și tie cotă parte. Foarte multe nu făceau profit. De ce funcționau? Pentru că Ceaușescu avea nevoie de o masă mare de muncitori. Nu putea conduce o societate a gulerelor albe, cu un grad mai mare de educație și rafinare a muncii. Și ținea în funcție fabrici care nu produceau decât pagube”, a completat jurnalistul.

Lasa un comentariu