Opinii Prima pagina

CUTREMURĂTOR. Adrian Cioroianu despre efectele celor mai grele dosare din 2018

Publicat de Anca D
Ambasador, istoric si fost ministru al Externelor, Adrian Cioroianu publică o serie de situații din 2017 și previziuni pentru 2018.

„Iată, în opinia mea, cele mai importante dosare ale actualității internaționale din 2017 și câteva cuvinte despre ce anume ar putea urma.
5. – „Statul Islamic” din Irak și Siria a fost lichidat, dar pericolul ubicuu al radicalismului islamist e menit să dăinuie ani buni, oriunde în jurul nostru.
4. – Primul an al președintelui Donald Trump a fost un subiect în sine, pe linii care merg de la alegerea consilierilor (și despărțirea de unii dintre ei), alegațiile presei privind relațiile sale (sau ale unor membri ai familiei) cu unii cetățeni ruși, războiul declarațiilor cu liderul Coreei de Nord etc.
3. – Un alt subiect al anului au fost alegațiile referitoare la amestecul Rusiei în alegerile din SUA, în referendumul Brexit-ului, în criza catalană din Spania etc. Interesant ce va urma mai departe.
2. – Uniunea Europeană este în proces de reașezare, cu un centru coagulat în jurul Germaniei & Franței și cu țări dinspre margine care par a pune/a avea probleme, diferite între ele (vezi Ungaria, Polonia acuzate de iliberalism sau, la alt capitol, problemele separatiste din Spania sau problema migrației remanente pe litoralul grec sau italian). De menționat că și Germania are probleme în a-și configura viitorul guvern, iar la capitolul statelor UE periferice care se îndreaptă spre iliberalism unii analiști includ, mai nou, și România.
1. – În opinia mea, confruntarea cea mai importantă a anului 2017 (și cu bătaie pe termen mediu și lung) a fost/este cea dintre multilateralism și unilateralism. Cele două noțiuni trimit la două maniere, diferite, de a face politică (externă). Or, se pare că marea majoritate a liderilor (din țări democratice sau nu) care dau titlurile pe prima pagină a ziarelor sunt atrași mai curând de unilateralism. Sistemul „onusian” (ONU și toate agențiile sale), pe care s-a bazat pacea relativă de după 1945, va fi direct afectat, cred.

Ce ar fi de urmărit în 2018?
Nimeni (și în nici un caz eu) nu are un glob de cristal, în care să citească viitorul. Totuși, sugerez câteva dosare care sunt, în opinia mea, interesante (să sperăm că nu vor deveni și încinse!).
5. – Alegerile „la mijloc de mandat” din SUA, în noiembrie a.c., vor fi o probă inclusiv pentru președintele Trump, deși nu va fi în cursă. Vom vedea dacă Democrații vor recâștiga majoritatea în Camera Reprezentanților; unii analiști estimează că ar putea fi și ultimul an al lui Rex Tillerson la conducerea Departamentului de Stat.
4. – Dosarul nuclear nord-coreean poate pune probleme, în continuare. Istoria cunoaște deja exemple de non-democrații care, pentru a masca o criză internă, pot declanșa/alimenta crize externe.
3. – Triunghiul zonei Orientului Mijlociu, Iran – Arabia Saudită – Israel rămâne de urmărit cu siguranță. Aici, jocul alianțelor (declarate sau nu) ar putea depăși imaginația celor mai buni scenariști de ficțiuni. Posibil ca pentru Iran și Arabia Saudită acest an să deschidă noi paradigme politice.
2. – Relațiile dintre Turcia și Rusia (În zona noastră proximă și la Marea Neagră) sunt – o știm din Istorie – mereu importante pentru noi. De urmărit și în acest an. La fel, la scară mai mare, relațiile dintre SUA și China în oceanul planetar.
1. – Sper să nu vă surprind dacă voi propune ca Top 1, adică cel mai important capitol, relațiile noastre cu vecinii. Sunt ani de zile de când scriu/spun că noi ar trebui să fim mai atenți la ce se întâmplă în țările din jur (și să le cunoaștem mai bine istoria, politica internă etc.). Nu sunt in măsură să-i discut acum pe fiecare în parte, dar cred că putem, ca români, să ținem pumnii Bulgariei în mandatul ei de la președinția UE – va fi o experiență care ne va prinde bine și nouă, exact peste un an. În rest, dat fiind anul Centenarului – pe care trebuie să-l traversăm cu mândrie, calm și demnitate, fără emfază, dar cu pragmatism -, nu este exclus ca unii politicieni din unele țări vecine să ne lanseze unele mici/mari provocări – ceea ce nu ar fi cu totul inedit. Am convingerea că diplomația românească va ști să gestioneze ipoteticele situații – așa cum s-a întâmplat și în anii din urmă, cu diverse ocazii” a scris ambasadorul Adrian Cioroianu pe pagina sa de FB

CITEȘTE ȘI

SENZAȚIONAL Cine sunt cei mai buni studenți români din lume

Lasa un comentariu