Politică Prima pagina

Dăncilă, decizie în cazul de la Caracal: a trimis Corpul de control al Guvernului la MAI

Publicat de Grigore Bogdan
Premierul Viorica Dăncilă a declarat ca a trimis Corpul de control al Guvernului ca sa verifice cum au actionat structurile Ministerului Afacerilor de Interne în cazul de la Caracal. De asemenea, Dancila, ca si minstrul Fifor, a reamintit ca cei vinovati vor fi aspru pedepsiti.

„În ultimele zile am luat o serie de decizii în urma tragediei de la Caracal. Lucrăm pe mai multe planuri, atât pentru afla adevărul cât şi pentru a preîntâmpina în viitor situaţii similare. Ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor, a avut deja în această dimineaţă discuţii cu structurile din subordine. Corpul de control al prim-ministru a început deja de ieri (marţi – n.r.) acţiunea de control pentru verificarea modului în care au acţionat structurile Ministerului Afacerilor Interne, dar şi relaţionarea cu celelalte instituţii cu atribuţii în situaţii de urgenţă”, a afirmat Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului.

„Grupul de lucru constituit pentru îmbunătăţirea legislaţiei şi procedurilor de răspuns la situaţii de urgenţă lucrează deja şi în cel mai scurt timp va veni cu propuneri de modificare a legislaţiei. Aşa cum am subliniat şi în celelalte intervenţii, toţi cei care nu şi-au făcut datoria vor fi aspru sancţionaţi, iar acest guvern va lua toate măsurile necesare pentru înăsprirea pedepselor în cazul de agresiune, viol, privare de libertate şi crimă”, a conchis Dăncilă.

Lasa un comentariu