Politică Prima pagina

DECIZIE ISTORICĂ a premierului TUDOSE “Rămânem consecvenți, prioritățile noastre sunt sănătatea, educația și infrastructura”

Publicat de Anca D
“Guvernul actual a înţeles că pentru performanţă, personalul medical trebuie să fie bine plătit – ne-am asumat acest lucru şi îl punem în practică. În primele opt luni ale anului 2017, câştigul mediu în sănătate a crescut cu peste 35%. Vom continua să majorăm salariile din sistemul de sănătate prin aplicarea noii legi a salarizării începând cu 1 ianuarie 2018.

Nu facem astfel altceva decât să rămânem consecvenţi în ceea ce am promis românilor la începutul guvernării, că priorităţile noastre sunt sănătatea, educaţia şi infrastructura”, menționează prim ministrul României, Mihai Tudose, pe pagina de FB.
“Serviciile medicale de calitate presupun investiţii. Investiţii în infrastructura medicală, în aparatură modernă, în personalul de specialitate. Sistemul public de sănătate are nevoie de ‘tratament şoc’ administrat în cel puţin trei direcţii”, a mai scris Tudose, pe Facebook.
Redam mai jos întregul text publicat de premier:
“Astăzi s-au semnat contractele de achiziție pentru dotarea a 34 de spitale din țară și din Capitală cu echipamente de imagistică. Cele 3 contracte, în valoare de 19,8 milioane de euro, reprezintă un pas important în direcția asigurării unor servicii medicale de calitate.
Serviciile medicale de calitate presupun investiții. Investiții în infrastructura medicală, în aparatură modernă, în personalul de specialitate. Sistemul public de sănătate are nevoie de “tratament șoc” administrat în cel puțin trei direcții:
1. Investiții consistente în infrastructură – pentru a recupera ceea ce nu s-a făcut la timp în acest sector. În acest sens avem în vedere construirea celor opt spitale regionale și a spitalului republican, asumate prin programul de guvernare.
2. Dotarea cu echipamente moderne și performante, absolut necesare pentru o diagnosticare corectă și, implicit, pentru instituirea tratamentelor eficiente.
3. Personal medical motivat – Guvernul actual a înțeles că pentru performanță, personalul medical trebuie să fie bine plătit – ne-am asumat acest lucru și îl punem în practică. În primele opt luni ale anului 2017 câștigul mediu în sănătate a crescut cu peste 35%. Vom continua să majorăm salariile din sistemul de sănătate prin aplicarea noii legi a salarizării începând cu 1 ianuarie 2018”

Lasa un comentariu