Prima pagina Societate

DECLARAȚII SURPRINZĂTOARE. REGELE MIHAI ȘI-A DAT CONSIMȚĂMÂNTUL pentru căsătoria Prințului Nicolae

Publicat de Anca D
Cu o zi înaintea parastasului de patruzeci de zile de la trecerea la cele veșnice a Regelui Mihai I al României, Radu Enache, avocatul Prințului Nicolae a făcut câteva declarații despre nepotul Regelui și logodnica lui.

“Cererea în căsătorie avusese loc în luna iulie, în timpul unei vacanțe pe care cei doi îndrăgostiți au petrecut-o în Cronwall, în Marea Britanie. Prințul i-a oferit iubitei sale un inel cu safir și diamante, apoi a avut loc și cununia civilă, Alina Binder devenind Medforth-Mills”, a spus avocatul Prințului Nicolae, Radu Enache.
Acesta a confirmat că fostul principe Nicolae și Alina Binder vor avea nunta în vara anului viitor, așa cum anunțaseră inițial, (…) “chiar dacă între timp a survenit decesul Regelui Mihai” dar a întărit că această căsătorie a primit consimțământul Regelui.

“Slujba parastasului Regelui Mihai va fi oficiată de Înalt Preasfinția Sa Arhiepiscopul Calinic al Argeșului și Muscelului și va avea loc în Vechea Catedrală Episcopală și Regală de la Mânăstirea Curtea de Argeș. Ulterior va fi rostită o rugăciune la mormântul Regelui Mihai I, în pridvorul Noii Catedrale Arhiepiscopale și Regale. Toți cei care doresc să ia parte la acest eveniment sunt bineveniți. La rugăciunea de la mormânt va avea acces doar Familia Regală”, informează printr-un comunicat oficial Familia Regală.

Lasa un comentariu