Politică Prima pagina

Doru Vișan, Secretar de Stat la Ministerul Energiei: avem asigurat necesarul de gaze pentru această iarnă

Publicat de Grigore Bogdan
Doru Vișan, Secretar de Stat la Ministerul Energiei, a declarat în cadrul unei conferințe că suntem asigurați din punct de vedere al gazelor pentru această iarnă.

„Curba de consum este asigurată pentru acesta iarnă, de asta vă asigur, (…), dar nu suntem în situația anilor trecuți, atunci când stăteam mai bine”, a afirmat Doru Vișan în cadrul conferinței “Energie cu responsabilitate”.

„Situația la gaze este mult mai bună decât a altor resurse energetice (…), dar, din păcate, situația pe piața de energie electrică (…) nu este atât de bună. Am fost nevoiți să reconfigurăm capacitățile vechi de la Iernut (Centrala de la Iernut – n.r.), să reconfigurăm oprirea planificată pentru circuitul răcire și lucrările care s-au făcut acolo, astfel încât să avem și în această iarnă cei 300 MW minim pe care i-am avut tot timpul”, a mai declarat secretarul de stat.

Lasa un comentariu