Actualitate Opinii

Fostul șef al SPP, Dumitru Iliescu, DECLARAȚIE ȘOC despre ambasadorul Franței: „Ești prostănacă doamna ambasadoare?”

Publicat de Anca D
„Am văzut răspunsul pe care l-a dat Excelenţa Sa Doamna Michele Ramis, Ambasadoarea Frantei la Bucureşti, iniţiativei autorităţilor române de a-i pune la dispoziţie traducerea, în limba engleză, a amendamentelor la legile justiţiei, pentru o mai bună informare şi am rămas stupefiat de lipsa crasă de bun simţ a acesteia, de lipsa ei de pregătire şi acţiune diplomatică.

Esti prostanacă doamna ambasadoare? Crezi ca noi nu ştim că aveţi în ambasadă persoane care cunosc limba română? Traducerea v-a fost pusă la dispoziţie de persoane care, în afară de faptul că cunosc foarte bine limba română, sunt şi specialişiti în domeniul dreptului în general şi a celui pernal în special. Aşa ca traducerea lor a fost şi în spiritul legii, nu numai în litera legii”, scrie Dumitru Iliescu, fost şef al Serviciului de Protecţie şi Pază pe pagina de Facebook.

Dumitru Iliescu acuză Franţa că a trimis în România o persoană nepregătită pentru a ocupa funcţia de ambasador și ameninţă cu o scrisoare publică în care va vorbi despre marile faptete de corupţie în care au fost implicate firme franceze.

„Rămâne doar ca Guvernul Franţei să o retragă de la Bucureşti şi să trimită un ambasador adevărat, profesionist şi inteligent. (…) Ea ne vorbeşte nouă despre corupţie, când corupţia în Franţa este în floare? Au avut mai mulţi politicieni de rang înalt, în frunte cu Preşedintele Franţei, ministrul de interne, şefi de partide politice, acuzaţi şi judecaţi pentru corupţie. Companiile lor au exportat corupţia în România, mituind decidenţii noştri politici pentru a câştiga contracte prin care ne-au devalizat bugetul, cu sute de milioane de euro. Dacă doamna ambasador doreşte, am să îi pun la dispoziţie acţiunile ilegale, de mare corupţie, derulate în România de aceste firme, printr-o scrisoare deschisă. Am să-i dau şi numele politicienilor şi oamenilor de afaceri corupţi din Franţa. Să nu mai facă ea pe lupul moralist că ne-am săturat! Să meargă în Franţa şi să facă sugestii, Parlamentului Franţei, cum să amendeze legile justiţiei în ţara ei”, mai scrie fostul şef SPP.

1 Comentariu

Lasa un comentariu