Politică Prima pagina

Gabriela Firea ar candida la prezidențiale doar dacă ar fi candidat unic al PSD-ALDE și Pro România

Publicat de andreipopa
Gabriela Firea a declarat in ce conditii va candida la alegerile prezidențiale. Primarul Capitalei a dezvaluit ca va candida doar in cazul in care va fi candidat unic al PSD-ALDE și Pro România.

”Va trebui să mă consult (…) Mă voi întâlni cu colegii mei, este normal să ne întâlnim, să discutăm. Îmi pasă, sunt multe lucruri de făcut și în țară, ar fi anormal să nu mă intereseze ce se întâmplă în țară.
Aș candida la prezidențiale în condițiile în care aș fi considerată de către colegii mei din PSD, de către colegii de la ALDE și de către fostul nostru coleg Victor Ponta de la Pro România, dacă aș fi considerată cea mai bună soluție pentru centru-stânga. Atunci aș putea să fiu și eu măsurată, analizată. Eu nu am vrut să se spună că îmi e teamă, că sunt încremenită în proiect, că doresc să îmi conserv procentele de la Capitală.
În ultimele zile se tot spune că, în mod tradițional, PSD se înscrie în cursă cu președintele partidului, dar tot tradițional în ultimii 15 ani am pierdut. Poate ar trebui să facem o schimbare, din moment ce tradiția ne este nefavorabilă.”, a declarat Gabriela Firea, la ”Marius Tucă Show”.

Lasa un comentariu