Prima pagina Vocea Bucurestiului

Gabriela Firea propune un proiect prin care elevii să fie aduşi la şcoală cu microbuzele

firea
Publicat de Grigore Bogdan
Primarul general, Gabriela Firea, a declarat la o întâlnire cu primarii, că doreste să implementeze un proiect prin care elevii să fie aduşi la şcoală cu microbuzele. Momentan insa, proiectul este pilot şi va funcţiona în primă fază la Şcoala 195.

„Am demarat un proiect pilot, suntem pe cale de a-l finaliza la şcoala 195 din Sectorul 3 al Capitalei, care are aproape 2.500 de elevi. E una dintre cele mai mari şcoli din ţară, nu doar din Capitală şi unde o pondere importantă o reprezintă elevii care nu vin din zonă, deci nu vin din cartierele care aparţin de Sectorul 3. Să punem la dispoziţie din partea Primăriei generale un număr suficient de microbuze şcolare – cu acceptul părinţilor, fireşte -, astfel încât în fiecare dimineaţă şi după-amiază să nu se mai adune mii de maşini pe o străduţă îngustă dintr-un cartier din Bucureşti”, a declarat, miercuri, Gabriela Firea, la Adunarea Asociaţiei Municipiilor.

Rugămintea la doamna ministru era de a ne sprijini în implementarea acestui proiect, pentru că vă mărturisesc că există o reticienţă. Vă daţi seama că suntem şi noi părinţi şi nu ne gândim să-i forţăm pe copiii părinţilor care sunt mai mici, să spunem de clasa zero sau clasa întâi”, a declarat Firea, care a mai precizat că vrea să implementeze acest proiect la cât mai multe şcoli.

Lasa un comentariu