Justitie Prima pagina

Gelu Voican Voiculescu, „sugrumat de indignare” după anunțul lui Lazăr privind finalizarea dosarului Revoluției

Publicat de Grigore Bogdan
Unul dintre inculpații în dosarul Revoluției, Gelu Voican Voiculescu, s-a aratat „sugrumat de indignare” dupa anunțul procurorului general Augustin Lazăr privind finalizarea dosarului Revoluției.

„Felul în care au fost expuse lucrurile e ca și cum pentru prima dată, acum, în sfârșit se face lumină în chestiunea Revoluției. Au fost mii de dosare care s-au instrumentat, s-au dat condamnări. Este absolut fals să se spună că în sfârșit se va face lumină în chestiunea vinovățiilor din timpul Revoluției. Indiferent că vorbim înainte de 22 sau de cei 862 de morți de după 22. Dar se ignoră că toți acești morți se înscriu până în seara de 25 decembrie 1989, când s-a anunțat execuția Ceaușeștilor. După aceea nu a mai fost niciun mort”, a spus Voiculescu.

„Sunt așa de sugrumat de indignare că nu-mi găsesc cuvintele. Acest om compromis moral și profesional are îndrăzneala să vină și să vorbească public despre Revoluție, care este practic evenimentul fondator al noii orânduiri și epoci în care trăim”, a spus Gelu Voican Voiculescu, referindu-se la acuzațiile care i-au fost aduse recent lui Augustin Lazăr că ar fi fost „torționar” și care au fost negate atât de acesta, cât și de CNSAS.

„Ce probe pot să dețină acești oameni din care să rezulte că noi am fi dat ordine, dispoziții sau am fi responsabili de moartea acestor 862 de revoluționari, care erau tovarăși noștri? Din rândurile lor, din sutele de mii de oameni ieșiți în stradă am venit și noi, cei care am format CFSN-ul. Cum se poate susține că am determinat moartea acestor 862 de oameni? Nu am dat dispoziții, nu am dat ordine, nu am semnat nimic”, a mai spus el.

Lasa un comentariu