Finante & Afaceri Prima pagina

Guvernul introduce salariul minim diferenţiat

Publicat de Grigore Bogdan
Guvernul a adoptat, în şedinţa de astazi, OUG care prevede modificarea Codului Muncii şi introduce definiţia de salariu minim diferenţiat, în funcţie de studii şi vechimea în muncă. După publicarea OUG în Monitorul Oficial, Executivul urmează să aprobe o hotărâre în care care să fie menţionate sumele, informeaza Mediafax.

”Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgenţă care modifică o serie de acte normative, printre care Codul Muncii – Legea nr. 53/2003, şi Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă. Modificările aduse Codului Muncii vizează crearea cadrului legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor şi al vechimii în muncă. Prin hotărâre de Guvern se va putea stabili nivelul salariului minim diferenţiat pentru anumite categorii de salariaţi: pentru salariaţii care sunt încadraţi pe studii superioare, precum şi pentru cei care au o vechime în muncă peste un anumit nivel”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii.

Lasa un comentariu