Justitie Prima pagina

ÎCCJ a amânat procesul lui Viorel Hrebenciuc, după ce, anterior, Secția specială a retras apelul

Publicat de Grigore Bogdan
ÎCCJ a decis să amâne dosarul lui Viorel Hrebenciuc, până procurorul general va decide daca şeful Secţiei de anchetare a magistraţilor poate să retragă apeluri.

Decizia vine după ce Secția specială a retras apelul în dosarul de corupție în care Viorel Hrebenciuc fusese condamnat la doi ani de închisoare în primă instanță.

„Amână cauza. Va relua discuţia privind adresa Secţiei de Ingestivare a Infracţiunilor din Justiţie după formularea unui răspuns al procurorului general”, a fost decizia instanţei, Şedinţa va fi reluată în data de 12 iunie.

„Vă solicit să amânaţi orice discuţie cu privire la adresa pe care procurorul şef al SIIJ a trimis-o în instanţă. Procurorul şef al SIIJ este subordonat procurorului general, iar procurorul general nu a luat o decizie cu privire la retragerea acestui apel. Decizia şefului SIIJ a fost una intempestivă. Eu am aflat de la un avocat, astăzi, în sala de judecată. Procurorul general efectuează un control ierarhic şi se verifică atitudinea procurorului şef al SIIJ. În adresă, numărul dosarului este indicat greşit. Dosarul nu poate fi identificat. Această adresa este supusă verificării. Apelul în acest dosar a fost declarat de către un procuror DNA, iar procurorul ierarhic superior al acestuia este şeful DNA şi procurorul general, nu şeful SIIJ. Procurorul şef al SIIJ nu participă la judecarea căii de atac şi nu are de unde să ştie problemele care se discută”, a spus procurorul de şedinţă.

În 9 mai 2018, Viorel Hrebenciuc a fost condamnat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri, decizia instanţei supreme nefiind definitivă şi fiind contestată şi de fostul parlamentar, dar şi de procurorii DNA.

Lasa un comentariu