Externe Justitie Prima pagina

În ce condiţii poate fi extrădat Radu Mazăre

Publicat de Grigore Bogdan
Ana Birchall a declarat că Ministerul Justiţiei va demara procedurile legale privind extrădarea lui Radu Mazăre, numai dupa ce instanţa competentă va constata că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare. Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a fost capturat, ieri, de autorităţile din Madagascar, fiind arestat pentru 6 zile.

„Ministerul Justiţiei a primit astăzi (miercuri -n.r.), la ora 17.34, o informare de la Biroul Interpol prin care se confirmă că Mazăre Ştefan Radu a fost arestat provizoriu la data de 8 mai în Madagascar. Conform Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală, Ministerul Justiţiei demarează procedurile legale în vederea extrădării în baza atribuţiilor care îi revin numai după primirea de la instanţa competentă a încheierii prin care se constată că sunt îndeplinite condiţiile de extrădare. Aşadar, aşteptăm documentele de la instanţa de judecată. Vom informa opinia publică în mod transparent cu privire la toate măsurile legale”, a declarat Ana Birchall, la sediul Ministerului Justiţiei.

Instituţia aşteaptă un răspuns de la judecătorii Curţii de Apel Bucureşti.

Aceştia vor analiza dacă sunt întrunite condițiile extrădării şi vor informa Ministerul Justiţiei care trebuie să trimită în Madagascar cererea de extrădare.

Urmează ca magistrații de la Instanță să finalizeze toate documentele referitoare la procedură.

Radu Mazăre este acuzat de luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese în dosarul „Polaris”.

sursa foto: https://observator.tv

Lasa un comentariu