Politică Prima pagina

Iohannis, declaraţii în contextul deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE: „Vă asigur că indiferent de scena dinamică a politicii româneşti, toţi factorii de decizie ai României vor acţiona unitar şi eficient”

Publicat de Grigore Bogdan
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti de la Palatul Cotroceni, că democraţia şi statul de drept în România trebuie consolidate cu o justiţie independentă, „astfel încât Preşedinţia Consiliului UE să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”.

„Este o onoare pentru mine să găzduiesc la încept de an această întâlnire tradiţională cu excelenţele voastre. Preţuiesc buna cooperare pe care am avut-o până acum şi sper la o consolidare a relaţiilor pe parcursul anului 2019. După cum bine ştiţi, o bună parte din efoturile noastre sunt îndreptate la exercitarea cu succes a Preşedinţiei Consiliul UE.

Vă spuneam că pentru ca politica externă să fie performantă statul trebuie să rămână unul în care statul român trebuie să fie unul în care democraţia şi statul de drept să fie pe deplin consolidate cu o justiţie independentă. Aceste considerente rămân valabile şi acum când România deţine Preşedinţia Consiliului UE. Vă asigur că voi face tot ce ţine de mine ca preşedinte pentru ca aceste valori să nu fie afectate”, a afirmat Klaus Iohannis, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti de la Palatul Cotroceni.

„Vă asigur că indiferent de scena dinamică a politicii româneşti, toţi factorii de decizie ai României vor acţiona unitar şi eficient astfel încât Preşedinţia Consiliului UE să se desfăşoare în cele mai bune condiţii. Exercitarea nu presupune ca celelalte priorităţi strategice să intre pe un plan secundar”, a completat şeful statului.

Lasa un comentariu