Actualitate Prima pagina

Iulian Iancu: „Suntem în continuare dependenţi 100% de importul de gaze din Rusia, iar Rusia face tot ce îi stă în putinţă să menţină această dependenţă”

Publicat de Grigore Bogdan
Iulian Iancu, preşedintele Comisiei pentru Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, a subliniat într-o conferinţă că „cele mai importante decizii privind sectorul energetic din România au fost blocate, amânate sau chiar anulate”. Una dintre cauze, în opinia lui Iancu, ţine de „diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale”, însă noi suntem „dependenţi 100% de importul de gaze din Rusia iar Rusia face tot ce îi stă în putinţă să menţină această dependenţă”.

„În mod chirurgical cele mai importante decizii privind sectorul energetic din România au fost blocate, amânate sau chiar anulate. O să încerc să vă dau câteva exemple… În primul rând, pentru a deveni hub prima condiţie este să ai surse de alimentare, în cazul nostru, cu gaze naturale, dacă vrem să fim hub de gaze naturale. Dar mai este o condiţie: să ai diversificarea surselor de alimentare cu gaze naturale. Suntem în continuare dependenţi 100% de importul de gaze din Rusia, iar Rusia face tot ce îi stă în putinţă să menţină această dependenţă. Diversificarea ar putea să fie o chestiune volatilă, care, la un moment dat, să fie atinsă. Ce observăm că se întâmplă în continuare? Că România este o pată albă în traseele tranzitului de hidrocarburi către Europa. Observăm că se discută de Northstream 2, care încearcă să crească capacitatea de import de gaze din Rusia, de la 55 de miliarde la 110 miliarde de metri cubi, ceea ce înseamnă 80% din importul de gaze naturale din Rusia. De asemenea, cu toate discuţiile purtate în Uniunea Europeană cu Turcia se realizează un Turkish Stream, care prinde practic România ca într-un cleşte, ocolită prin nord, ocolită prin sud, dar la pachet cu celelalte state. Şansa diversificării surselor este din ce în ce mai greu se atins, odată cu trecerea timpului”, a precizat Iancu, potrivit Agerpres.ro.

sursa foto: romanialibera.ro

Lasa un comentariu