Prima pagina

Kovesi obţine o victorie importantă împotriva CSM. Curtea de Apel obligă CSM să-i acorde fostei șefe a DNA gradul profesional maxim

Publicat de Grigore Bogdan
Laura Codruţa Kovesi obţine o victorie importantă împotriva CSM. Curtea de Apel obligă CSM să-i acorde fostei șefe a DNA gradul profesional maxim. Decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este însă definitivă.

Decizia poate fi atacată de CSM cu recurs. Dacă magistrații vor utiliza această cale de atac, dosarul va ajunge la Înalta Curte, care va tranșa definitiv această dispută.

Kovesi ceruse să-i fie acordat acest grad maxim, fără examen, în virtutea faptului că a condus vreme de 10 ani Parchetul General şi DNA. CSM s-a opus, însă judecătorii i-au dat dreptate fostei şefe DNA.

„Admite cererea. Anulează hotărârea 673 din 06.11.2018 a Consiliului Superior a Magistraturii – Secţia pentru procurori. Obligă pârâtul să emită hotărârea prin care să recunoască reclamantei gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 09.04.2019”, se arată în hotărârea CAB.

Lasa un comentariu