Politică Prima pagina

Liviu Dragnea, DECLARAȚII foarte TARI în primul interviu pentru presa străină

Publicat de Diana F
Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a acordat un interviu pentru The Associated Press, agenție americană care l-a numit ”cel mai puternic politician din România”. El a vorbit în special despre DNA, pe care o acuză că a mers prea departe, potrivit agerpres.ro.

“A fost o perioadă de mulţi ani în care, de obicei, oricine era la putere nu era investigat”, a spus Dragnea, în primul său interviu acordat presei străine de când PSD a câştigat alegerile în 2016. “Am trecut în cealaltă extremă, în care toţi cei care fac parte din clasa politică ar trebui acuzaţi, urmăriţi, investigaţi şi trimişi în judecată”, susţine liderul PSD.

AP aminteşte că Dragnea a fost condamnat în dosarul Referendumului din 2012, fapt ce l-a împiedicat să devină premier, şi că este vizat de asemenea de o anchetă a procurorilor într-un alt caz. Liderul PSD neagă acuzaţiile pentru care a fost condamnat, iar în cel de-al doilea caz susţine că se va lupta “până la final” pentru a-şi dovedi nevinovăţia.

De asemenea, Dragnea a vorbit și pe politică externă și din nou a avut o poziție care contrazice politica externă a României. Liviu Dragnea a declarat într-un interviu acordat Associated Press că sprijină decizia preşedintelui Donald Trump de a reimpune sancţiuni Iranului câtă vreme “Statele Unite nu s-ar fi retras din acest acord fără să aibă informaţii foarte serioase”.

Asta după ce, într-o mișcare mai puțin uzuală, liderii Franței, Germaniei și Regatului Unit au semnat o declarație comună față de decizia SUA de a se retrage din acordul nuclear cu Iranul. Ei și-au arătat „regretul și îngrijorarea” și rămân în cadrul acordului încheiat în 2015. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, cancelarul german Angela Merkel şi premierul britanic Theresa May au avut o discuţie telefonică după decizia anunţată de Donald Trump şi au convenit continuarea angajamentului lor în acest acord.

Liviu Dragnea consideră, cu toate acestea, că poziţia liderilor europeni este pripită. “Situaţia din Orientul Mijlociu este… complexă”, a spus preşedintele PSD. “Unii (o) cunosc pe deplin, alţii cred că o cunosc, iar alţii nu o înţeleg”, a arătat Dragnea.

Lasa un comentariu