Opinii Prima pagina

Liviu Dragnea, despre DECIZIA ISTORICĂ pe care trebuie să o ia România. Care va fi reacţia lui Donald Trump?

Publicat de Anca D
Liviu Dragnea, președintele PSD a declarat vineri că România ar trebui să-și mute ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, așa cum au făcut și Statele Unite ale Americii.

Dragnea a adus argumentul că toate instituțiile centrale ale Israelului sunt în Ierusalim iar ambasadorii și personalul ambasadei fac naveta de la Tel Aviv la Ierusalim, a transmis News.ro.
„Eu vă spun care este punctul meu de vedere. Eu cred că România ar trebui să se gândească serios să mute ambasada României din Israel în Ierusalim. Ar trebui să ne gândim foarte serios. Sunt și chestiuni practice. Toate instituțiile centrale ale Israelului sunt în Ierusalim și ambasadorii și personalul ambasadei fac naveta de la Tel Aviv la Ierusalim. Cred că ar trebui să ne gândim serios ca ambasada României în Israel să fie mutată la Ierusalim”, a declarat Liviu Dragnea.

Joi, Adunarea Generală a ONU a validat, cu o largă majoritate, o rezoluţie care condamnă recunoaşterea de către Washington, pe 6 decembrie, a Ierusalimului drept capitala Israelului.
Dintre cele 193 de ţări membre ONU, 128 au votat „pentru” această rezoluţie, nouă au votat „împotrivă”, iar 35 de ţări s-au abţinut, printre care şi România. Alte 21 de ţări nu au luat parte la vot. Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti a reafirmat joi poziţia cu privire la implementarea „soluţiei celor două state”, Israel şi Palestina, care să co-existe în pace şi securitate, şi la necesitatea de a pune capăt acestui conflict. De asemenea, MAE a apreciat că promovarea proiectului de rezoluţie ONU pe tema statutului Ierusalimului survine într-un moment în care ar trebui manifestată prudenţă, precizând că România a exprimat vot de „abţinere” în cadrul Adunării Generale a ONU.

Israelul a anexat partea de est a Ierusalimului, pe care a cucerit-o în timpul războiului din 1967, apoi a adoptat o lege, în 1980, prin care a făcut din Oraşul Sfânt capitala sa „indivizibilă”. Această anexare nu a fost recunoscută vreodată de comunitatea internaţională, iar palestinienii consideră Ierusalimul de Est drept capitala viitorului lor stat.
Miercuri, 6 decembrie, președintele Statelor Unite, Donald Trump zguduia întreaga lume prin declarația lui: „Am hotărât că este timpul să recunoaştem oficial Ierusalimul drept capitală a Israelului. Deşi preşedinţii precedenţi au făcut din asta o promisiune majoră în campaniile electorale, ei nu au reuşit să se ţină de promisiune. Astăzi, eu mă ţin” de acest angajament, declara Donald Trump într-un mesaj transmis din sala de recepții diplomatice a Casei Albe.
Totodată, Trump a cerut Departamentului de Stat al SUA să înceapă pregătirile pentru a muta ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim.

Lasa un comentariu