Politică Prima pagina

Liviu Dragnea, mesaj NEAȘTEPTAT de Anul Nou

Publicat de Diana F
Este vremea mesajelor de sărbătoare, de Anul Nou, iar telefoanele bipăie de zor în aceste ore. Din această categorie face parte și cel al liderului PSD, Liviu Dragnea, care a lăudat 2017 și-a transmis gândurile sale pentru 2018. Omul politic a făcut referire și la realizările din anul ce stă să se încheie, chiar și la cele din domeniul Justiției.

”2017 a fost mai puțin liniștit decât am sperat. Dar, dacă dăm la o parte zgomotul politic, vedem un an cu realizări fără precedent.

#România a înregistrat cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Măsurile din programul de guvernare au dus la creșterea veniturilor populației. Parlamentul a reușit să dezbată și să îndrepte o parte importantă a legilor Justiției. Întreaga societate a fost parte a acestui proces.

Dincolo de lupta politică și de excesele ei, rămân faptele. România a făcut pași înainte și vă asigur că în 2018 va grăbi pasul. În 2017 românii au trăit mai bine ca în 2016, iar în 2018 vor trăi mai bine ca în 2017. Asta este grija și obligația guvernării noastre.

Vreau să sărbătorim Centenarul Marii #Uniri prin #bunăstare, #unitate și #dreptate.

Vă doresc tuturor un An Nou fericit, cu multă sănătate și împliniri! La mulți ani!”, a scris Liviu Dragnea pe facebook.

Lasa un comentariu