Politică Prima pagina

Ministerul Justiţiei reia, începând de astăzi, procedura de selecţie pentru funcţia de procuror general

Publicat de Grigore Bogdan
Ministerul Justiţiei reia, începând de vineri, procedura de selecţie pentru funcţia de procuror general, deoarece niciunul dintre cei patru candidaţi înscrişi la prima procedură nu a fost declarat admis. Candidaţii se pot înscrie până în 25 aprilie, inclusiv, iar cei selectaţi vor participa la interviu cu ministrul Justiţiei în perioada 6-7 mai, rezultatele urmând a fi comunicate în 8 mai.

Cererile vor fi însoţite de următoarele înscrisuri: dovada îndeplinirii condiţiilor de vechime prevăzute de lege; declaraţiile prevăzute de art. 54 alin. (2) raportat la art. 48 alin. (10-11) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; un proiect managerial privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere pentru care participă la selecţie, care se depune atât pe suport hârtie, cât şi în format electronic, pe suport specific, un curriculum vitae al candidatului, conform modelului comun european prevăzut în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 1021/2004 pentru aprobarea modelului comun european de curriculum vitae; minimum 10 lucrări întocmite de candidat în compartimentele în care şi-a desfăşurat activitatea, în ultimii 5 ani; ultimul raport de evaluare a activităţii profesionale a candidatului participant la selecţie; orice alte înscrisuri relevante.

Lasa un comentariu