Politică Prima pagina

Mircea Diaconu îşi dezvăluie strategia: „Ţinta mea este nu să ajung preşedinte. Ţinta mea e să mă fac înţeles, să mă exprim cât pot de bine şi de clar pe temele astea care poate intră în mintea oamenilor şi altădată o să aleagă altfel”

Publicat de Grigore Bogdan
Mircea Diaconu, candidatul la prezidentiale susţinut de către Pro România şi ALDE, a declarat că obiectivul său nu este să ajungă preşedintele României, ci sa-i determine pe oameni sa aleaga altfel, sa astepte altceva de la oamenii politici.

„Ţinta mea este nu să ajung preşedinte. Ţinta mea e să mă fac înţeles, să mă exprim cât pot de bine şi de clar pe temele astea care poate intră în mintea oamenilor şi altădată o să aleagă altfel, o să gândească altceva, să aştepte altceva de la oamenii politici. O consecinţă a puterii mele de convingere poate fi să ajung eu preşedinte, dar nu e o ţintă în sine”, a afirmat Diaconu, conform Agerpres.

„Ce să îmi facă? Să îmi oprească maşina pe drum sau ce să îmi facă? Maşina mea merge, rezistă. Mă refer la Aro al meu, care nu se opreşte niciodată. Şi când merge în trei tot merge. Dar nu e vorba despre asta. Serviciile sunt extrem de necesare, dar trebuie să stea pe craca lor şi scrie foarte clar în lege”, a adăugat Mircea Diaconu.

Lasa un comentariu