Prima pagina

Ortodocşii îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Constantin şi Elena

Publicat de Grigore Bogdan
Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena sunt serbaţi astăzi de către Biserica ortodoxă. Multumită celor doi, creştinismul a devenit religie permisă, jertfele sângeroase au fost interzise, iar duminica a fost fixată ca zi de odihnă în Imperiul Roman, informează Mediafax.

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan, prin care creştinismul devine „religie permisă”, alături de altele din imperiu.

Conform istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creştină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcaşuri de cult, printre care Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani, precum şi alte 18 lăcaşuri de cult. De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a găsit crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălţată solemn în văzul poporului creştin de episcopul cetăţii Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a murit la Roma, în anul 327.

sursa foto: https://www.crestinortodox.ro

Lasa un comentariu