Opinii

Ponta: Bugetul de stat și aberațiile fiscale distrug echilibrul economic și social

Invitând la o dezbatere despre „cel mai mare proiect din istoria lumii, „Noua Cale a Mătăsii””, Victor Ponta, pe pagina sa de FB, își spune și punctul de vedere despre modificările la Legile Justiției și Statutul Casei Regale: „opinia mea ii va supara pe talibanii din toate taberele – dar macar spun ce gandesc

1. Legile Justitiei
– evident ca in Romania ultimilor ani s-au comis si se comit zi de zi abuzuri evidente din partea Doamnei Kovesi si a altor procurori ( Portocala, Uncheselu, Papici, etc) care fac doar politica si nu justitie, care vor functii si putere fara sa candideze democratic si fara sa raspunda in fata nimanui cand gresesc /
– evident ca cei care sustin neconditionat sau inchid ochii la orice abuz si incalcare a legii din partea acestor procurori doar pentru ca “lupta cu coruptia” si ancheteaza niste politicinei antipatici gresesc la fel de mult /
– evident ca politicienii gen Ludovic Orban sau alti PNL isti care au suferit direct dar sustin DNA doar ca sa fie pe placul unor jurnalisti sau a unor ONG uri vocale fac o mare prostie si merita tot dispretul /
– sigur ca Presedintele Klaus Iohannis si-ar schimba parerea si pozitia imediat daca ar fi chemat maine de Procurororul Uncheselu sa il ancheteze pe motiv ca atunci cand era profesor de fizica a primit de la un elev bani de meditatii acesta stiind ca o sa ajunga Presedinte si o sa-l ajute in cariera – dar domnul Iohannis crede ca si Domnul Basescu ca abuzurile nu il vir afecta direct pe el si atunci le sustine
– sigur ca avem in legile penale prevederi care au fost interpretate, rastalmacite, folosite in mod pervers si abuziv si ca singura solutie acum este sa le dai o forma atat de clara si limpede incat sa nu mai poata lasa loc la abuzuri
– sigur ca presiunea si amenintarile la adresa unor judecatori care indrazneau sa aplice legea si sa respinga arestari absurde sau sa dea achitari in cazuri evidente este un cancer – si o sectie speciala care sa ii ancheteze pe magistrati doar atunci cand comit cu adevarat ilegal este o initiativa corecta si binevenita
– sigur ca o lege clara care sa prevada exact ce plateste un procuror ca si Portocala care a comis abuzuri evidente este necesara

Dar nu sunt nici atat de naiv sau manipulat ca sa nu vad si cealalta parte cu “bubele” sale :

– lui Liviu Dragnea i-a placut foarte tare “Statul Paralel” mai ales cand ani de zile a inchis ochii la “Teldrum” / si acum lupta doar pentru a-si salva propria piele si pentru a pastra Sistemul dar sub conducerea lui nu a lui Iohanis ( ceea ce de fapt nu inseamna nicio schimbare)
– sigur ca modelul “sovietic” de adoptare a unor legi atat de importante in stilul OUG 13 fara a explica cu calm si argumente ce si de ce schimbi ca si acest razboi absurd impotriva tuturor magistratilor este o greseala uriasa care va avea consecinte greu de anticipat/ la fel de sigur ca este faptul ca folosirea PSD si a Parlamentului pe post de scut al unui grup infractional care a drenat sute de milioane din bani publici sau europeni timp de peste 15 ani este ceva absurd si revoltator
– deoarece sunt jurist si stiu sa citesc textele de lege adoptate pana acum realizez ca totul este o imensa gogoasa si ca nimic nu schimba deocamdata sistemul prin care se comit abuzurile / si mai vad si faptul ca una este sa opresti abuzuri si total altceva este sa dai imunitate unor vinovati care au incalcat legi corecte
– sunt suficient de experimentat ca sa vad ca batalia patimasa si visceral contra persoanei Codruta Kovesi ii orbeste pe cei cu mintea si memoria scurta care dau din gura la televizor / si in 2012 se luptau exact la fel cu Daniel Morar si asa a ajuns Kovesi in functie – problema o reprezinta Sistemul si daca nu ii schimbi modul de functionare degeaba schimbi oamenii cu altii care vor face la fel
– stiu insa ca exista coruptie in Romania ( ca si in toata lumea) si ca un mecanism institutional eficient si corect de inhibare si combatere a acestui fenomen este in beneficiul nostru al tuturor
– sigur ca batalia aceasta din Parlament pe “Legile Justitiei “ ne face sa ignoram Bugetul de Stat si aberatiile fiscale care ne distrug echilibrul economic si social si ne arunca nepregatiti in viitoarea criza

2. Statutul Casei Regale :

– fara sa fiu monarhist am un mare respect fata de persoana Regelui Mihai si de compasiune pentru destinul sau tragic
– am fost revoltat in 1990 cand a trecut prin acele momente umilitoare si aberante si extrem de indignat in 2011 cand a fost jignit sub orice critica de catre Traian Basescu
– am initiat ca lider al Opozitiei alaturi de Calin Popescu Tariceanu si am votat alaturi de toti parlametarii PSD si PNL pentru invitarea Regelui pe 25 Noiembrie 2011 in Parlament ( ca un adevarat politician zilele in Parlament Calin Tariceanu a “uitat” sa mentioneze si rolul meu in acel moment – ca sa nu se supere noul Presedinte al PSD)/ a fost cel mai emotionant moment istoric la care am avut ocazia sa particip in mod direct dupa Revolutia din Decembrie 89
– cat am fost Prim Ministru am avut o relatie extrem de decenta si corecta cu Principesa Margareta si Principele Radu si ii respect sincer/ nu ascund faptul ca mi-a placut personal foarte tare de Principele Nicolae si regret sincer situatia sa ulterioara

Dar :

– in acelasi timp recunosc ca manifestarile din ultimele zile mi-au lasat un gust amar / atata ipocrizie si impostura din partea unor “oficialitati” care au devenit peste noapte regalisti infocatu reprezinta un record chiar si pentru Romania /
– consider absolut normala si corecta legea prin care Regele Mihai a primit statut egal cu fostii sefi de stat/ dar sper ca Principesa Margareta sa nu accepte acum o lege prin care “Monarhistul din Teleorman” vrea sa isi cumpere un blazon de “monarhist” facand un sistem care nu exista in nicio alta tara din lume si care nu se aplica si altor fosti sefi de stat ( care beneficieaza de sprijin financiar pe timpul vietii dar nu il lasa mostenire)!
– imi voi pastra respectul fata de rolul istoric al Casei Regale in istoria Romaniei dar si credinta in avantajele Sistemului republican fiind insa extrem de constient si informat despre lucrurile bune si gresite facute de fostii monarhi / cred insa ca solicitarea sau acceptarea unor avantaje materiale primite in 2018 printr-o lege initiata de Liviu Dragnea din motive politice extrem de “pamantesti” se va adauga la lista cu greseli si va afecta grav si iremediabil respectul romanilor fata de Casa Regala”, comentează Victor Ponta

Lasa un comentariu